Actualmente, supermarketurile abundă în conserve de pește produse în Thailanda, Polonia, Estonia, sau aiurea. Unii își mai amintesc, însă, că România și Galațiul au avut o tradiție incontestabilă într-un domeniu din care astăzi a mai rămas în picioare în orașul nostru doar sediul adus la stadiul de ruină din strada Portului nr. 56.
La începutul secolului al XX-lea, prin contribuția faimosului inginer Anghel Saligny, se realiza ceea ce s-a numit la acea vreme Palatul Pescăriilor. În acea locație de patrimoniu funcționa fosta fabrică “Pescăriile Statului”, înfiinţată pe 27 iunie 1912. Era compusă dintr-un port pescăresc, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionari, o staţie de încărcare a peştelui în vagoane de cale ferată etc. Exista chiar și o fabrică de gheaţă artificială ce producea zilnic 500 kg.
Potențialul economic al firmei a fost evaluat just de către regimul comunist ce a investit în succesive modernizări, asigurând baza materială pentru industrializarea peștelui de care, pe atunci, Galațiul nu ducea lipsă. Simultan, însă, au sluțit clădirea zidind ferestre ca să nu se fure conserve, adăugând pereți din cărămidă de sticlă și demontând o serie de decorațiuni originale.
După 1990, printr-o hotărâre de guvern apărută în februarie '91, se înființează SC Pescogal SA, singura întreprindere piscicolă de la acea dată din județ specializată în producerea, industrializarea și comercializarea peștelui, cu un capital social (la 30.09.1990) de peste 47.000 lei (locul al șaselea la nivel național). În 1992, Pescogal producea 17% din necesarul de conserve de peşte din România. Societatea avea în administrare mai multe luciuri de apă din județ, inclusiv marea fermă de la Brateș. Însă, numirea lui Florin Pâslaru (actual deputat PSD) în funcția de director general în același an 1992 a însemnat începutul sfârșitului. În cei cinci ani în care a condus Pescogal, Pâslaru (cunoscut și după numele de cod "Pintea" cu care turna la Secu') a reuşit să creeze dezastru, în special prin achiziţiile de peşte oceanic. Dificultățile apărute la Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO) Tulcea au reprezentat o "oportunitate" pentru Pescogal care a plătit peste 900 de dolari pe tona de peşte (dublu față de prețul pieței de atunci), în contextul în care compania gălățeană se confrunta și cu probleme legate de achitarea obligațiilor bugetare și bancare.
Lucrurile au intrat pe un făgaș cu consecințe ireversibile pentru Pescogal și sutele sale de salariați. Niciuna dintre echipele manageriale de după era "Pintea" nu a fost capabilă de redresarea bărcii. În 1999, firma mai avea încă 102 angajați, dar, în decurs de cinci ani, veniturile fabricii cunosc o prăbușire dramatică, cu aproape 500.000 lei, până la valoarea de... 882 lei. De aici, următorul pas a fost falimentul și radierea firmei în 2007.
De pe urma fabricii de industrializare a peștelui a mai rămas așadar doar o clădire monument istoric în paragină, cu pereții dinspre Dunăre dărâmați în totalitate și cu aspect de cutie de conservă goală, aruncată la gunoi.
George Marinescu
