Șpăgarul de la Fisc a fost condamnat la doi ani de închisoare
   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Dumitru Mirică, fostul şef al Serviciului Contestaţii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galaţi, să facă închisoare. El fusese condamnat iniţial de Tribunalul şi Curtea de Apel Galaţi pentru luare de mită. Funcţionarul public i-a cerut, în urmă cu un an, administratorului unei case de amanet din Galaţi bijuterii din aur (coliere, brăţări, inele, cercei), dar şi 1.000 euro, pentru a-i admite o con
Gălăţenii circulă cu tramvaie de la jumătatea secolului trecut
   Pensionarii au motive de nostalgie, atunci când se plimbă cu mijloacele de transport în comu din Galaţi. Deşi pare greu de crezut, în dotarea Transurb există patru tramvaie nemţeşti fabricate în mileniul trecut, între anii 1952-1957. De asemenea, societatea deţine 15 tramvaie fabricate între anii 1984-1985, 31 de tramvaie fabricate între 1977 şi 1978 şi 13 din 1979. S-ar putea ca tradiţia să continue cu succes şi în 2012. Primăria are în plan să aducă în dep
Prăbușirea străzii de lângă sediul Primăriei Galați a scos la iveală vestigii istorice
   Surparea apărută în urmă cu câteva zile pe strada Logofăt Tăutu, la câțiva metri distanță de sediul în care funcționează Primăria Galați, a scos la iveală o nouă hrubă. Descoperirea a fost făcută de câțiva muncitori ai societății Apă Canal, care au făcut săpături pentru a stabili cauza surpării. Nu mică le-a fost mirarea atunci când au aflat că, de fapt, grota din asfalt ascunde vestigii ale aşezării negustoreşti. Cel mai probabil de la începutul
 Deputatul Boldea a revendicat cu acte false clădirea în care se află sediul PSD
   Clădirea, situată pe strada Domnească, nr. 55, se numără printre cele nouă imobile pe care grupul infracţional condus de Mihail Boldea a încercat să şi le însuşească prin înşelăciune şi falsuri grosolane. Povestea devine cu adevărat interesantă, după ce procurorii DIICOT s-au intersectat cu avocatul grecului Aristides Melissaratos, la Arhivele Statului, acesta din urmă susţinând că este adevăratul proprietar al imobilului, unde se găseşte în prezent sediu
Primarul penal Bute - invitat de prefect la lansarea unui proiect în administraţia publică
   Situaţie penibilă la Prefectura Galaţi, după ce conducerea instituţiei a găsit de cuviinţă să îl invite la lansarea proiectului “Platformă comunicaţională informatizată” pe edilul-şef al comunei Scânteieşti, Gheorghe Bute. Proiectul vizează, printre altele, promovarea schimbului electronic de documente în condiţii de siguranţă pentru beneficiari. Asta, în condiţiile în care primarul Gheorghe Bute a fost condamnat pentru înşelăciune şi fals, după ce
Boldea a încercat să pună mâna şi pe Palatul "Simion Gheorghiu"
   Seria escrocheriilor deputatului penal Mihail Boldea continuă. După ce şi-a însuşit, prin falsificarea actelor, terenurile din Morilor 130, Tunelului 4 și 95, Domnească 55, parte dintr-un parc din Galați, dar și o clădire monument istoric, cunoscută drept "Hanul Vechi", Boldea a pus ochii şi pe o clădire de patrimoniu. Doar că, în acest caz, nu a mai apucat să-şi ducă la bun sfârşit planul.      Ameninţări şi şantaj    Este vorba d
Deputatul Boldea a fost suspendat din avocatură
   Decizia a fost luată vineri, 23 martie, de Consiliul Baroului Galaţi, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis pe numele lui Boldea un mandat de arestare, în lipsă, pentru 30 de zile. Avocaţii au considerat că acuzaţiile care i se aduc lui Mihail Boldea sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat şi au decis să îl suspende din Barou, până când se va pronunţa o hotărâre definitivă în acest caz. Deputatul Mihail Boldea este acu
Autorităţile române tratează la Bruxelles prelungirea exploatării haldei de zgură
   Acesta este demersul care va fi făcut, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a Dunării la Bruxelles, de către o comisie constituită prin decizia preşedintelui Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă a Judeţului Galaţi, Ciprian Dediu. Subiectul legat de exploatarea haldei de zgură, care potrivit prevederilor din autorizaţia integrată de mediu a ArcelorMittal Galaţi ar trebui oprită în anul 2014, a fost una dintre temele discutate în cadrul şe
Poliţistul-tâlhar le râde în nas judecătorilor
   Ioan Talica, fost poliţist la Secţia 4 de Poliţie din Galaţi, este de negăsit, după ce a primit patru ani de închisoare. Talica este cunoscut gălăţenilor după numele de Ioan Matei, pe care şi l-a schimbat după ce l-a tâlhărit pe contrabandistul de ţigări Ion Sandu, împreună cu un alt coleg, Viorel Mizdrea. Cei doi oameni ai legii au pus la punct un plan, cu ajutorul căruia să facă rost de bani fără prea mari bătăi de cap. În seara zilei de 28 noiembrie 201
Prefectul s-a lepădat de juristul Aura Luchiniuc, implicată în scandalul ţepelor imobiliare
  Actvitatea de peste 30 de ani a fostului subprefect Aura Luchiniuc la Prefectura Galaţi s-a sfârşit, după ce prefectul Paul Florea a hotărât să renunţe la serviciile ei de consilier personal, pe probleme juridice. Decizia luată de reprezentantul Guvernului în teritoriu vine ca urmare a scandalului izbucnit pe marginea ţepelor imobiliare, în care sunt implicate 22 de persoane, printre care Aura Luchiniuc, dar şi deputatul Mihail Boldea (despre care se afirma că este capul re
Avocatul judecat pentru corupţie are învoire să părăsească țara
   Curtea de Apel Bucureşti a decis că Roxana Onu, avocat în Baroul Galaţi, poate pleca fără probleme în Austria, în perioada 20.03.2012 – 26.03.2012, la un congres, alături de mama sa, Elena Maria Onu, în condiţiile în care ambele au fost trimise în judecată pentru trafic de influenţă, iar judecătorii le-au interzis să părăsească România. Decizia magistraţilor bucureşteni este inexplicabilă, deoarece aceştia confirmaseră, în aceeaşi şedinţă de judecat
Durbacă și Chebac au scăpat de puşcărie pentru sporurile aberante acordate
   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că sporurile acordate de Consiliul Judeţului în urmă cu trei ani, a căror valoare depăşeşte 3,6 milioane de lei, sunt legale. Camera de Conturi Galaţi îi trimisese în judecată pe Eugen Durbacă şi pe Eugen Chebac pe motiv că au acordat drepturi băneşti în mod ilegal, printre acestea numărându-se ajutorul de sărbători, sporul de fidelitate, sporul de ţinută vestimentară şi sporul de condiţii periculoase. Fostul
Gardienii ucigaşi au fost condamnaţi la 35 de ani de puşcărie
      Curtea de Apel Bacău a finalizat procesul celor 13 gardieni de la Penitenciarul Galaţi, judecaţi pentru că l-au bătut cu bestialitate pe deţinutul Constantin Sandu, chiar şi după ce acesta ajunsese în stare de inconştienţă. Bărbatul a murit pe 4 iunie 2010 la Spitalul de Urgenţă din Galaţi din cauza traumatismelor provocate de loviturile cu pumnii şi picioarele administrate de gardieni, pe fondul crizelor de „delirium tremens" date de dependenţa de
 Patronul Crotal Security s-a specializat în „ţepe” împotriva statului
    Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi l-au trimis în judecată pe Florin Oană, administratorul firmei de pază şi protecţie Crotal Security, pentru evaziune fiscală în formă continuată sub forma stopajului la sursă. Anchetatorii au descoperit că, timp de doi ani, în perioada 25.05.2005-25.10.2007, omul de afaceri a „uitat”să mai vireze impozitul pe venitul din salarii, contribuţiile de asigurări sociale, asigurările de sănătate şi cont
ÎPS Casian a cerut intrarea în legalitate pentru cimitirul -fantomă de la Mavramol
   După ce a amplasat de la sine putere câteva cruci din piatră în centrul oraşului, fără nicio autorizaţie de construire, Episcopia "Dunării de Jos" este nevoită să respecte legile pământeşti. Prin urmare, a solicitat Primăriei Galaţi intrarea în legalitate. Pentru sinistrul cimitir ridicat pe locul fostei pizzerii Da-Isi, preoţii nu deţin autorizaţie de construire şi nici avize de specialitate, aşa că s-au trezit cu o sesizare din partea Primăriei. „Amplasar
 Dumitru Nicolae este executat silit cu 200.000 de euro din banii publici
   Pierre Macri, moştenitorul sediului Primăriei de pe strada Domnească nr. 38, execută silit Primăria Galaţi, în contul chiriei neplătite din aprilie 2010. Asta după ce, în urmă cu trei săptămâni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să majoreze chiria de la 4.000 de euro, la 10.000 de euro, ceea ce înseamnă că municipalitatea este bună de plată cu suma de 200.000 de euro. La această sumă se adaugă şi cheltuielile cu executarea silită, care se ridic
Polițiștii comunitari îngreunează accesul gălățenilor în primărie
   Accesul în sediul Primăriei Galaţi, de pe Domnească 38, se face după principiul “paza bună trece de cetăţeanul nemulţumit”. Primarul Dumitru Nicolae şi directoraşii pe care îi ţine de ani buni în braţe sunt păziţi cu mare stricteţe. Aproape că nimeni nu intră în Primărie fără să nu fie chestionat, în prealabil, de cei patru gardieni plătiţi din bani publici.Trei agenţi comunitari vă pun răbdarea la încercare la intrarea în sediu, în timp ce al p
Deputatul Boldea este cercetat de DIICOT în postura de cap al unui grup infracţional organizat
   Mihail Boldea a dat astăzi cu subsemnatul la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Galaţi, pentru mai multe megaescrocherii comise în ultimele luni, ce vizau imobile situate în zone centrale ale Galaţiului, printre acestea numărându-se şi sediul PSD, de pe strada Domnească. Alături de deputatul UNPR mai este anchetată avocata Mihaela Bolboceanu, Elena Petrea, secretară la biroul de avocatură al lui Boldea, dar şi fostul su
Vânzarea fostului hotel Sofin (Turist) a ajuns la al n-lea dosar penal
   Administratorul All Seasons SRL Galaţi, Soltana Cioc, şi Sorin Cantemir, inspector cadastral la OCPI Galaţi, au ajuns în boxa acuzaţilor, după ce zilele trecute au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru fals în declaraţii şi neglijenţă în serviciu. Povestea cu iz penal a început în 1997, atunci când fosta societate Sofin SA Galaţi a contractat un împrumut de 3,2 milioane de mărci germane de la Anglo Romanian Bank, pe car
Galaţiul raportează morţi imaginari şi localităţi izolate doar pe hârtie
  În timp ce gălăţenii din nordul judeţului se luptă cu frigul şi nămeţii de peste o săptămână, instituţiile care îi ajută mai şi gafează, transmiţând date eronate la Bucureşti. Primul care a constatat acest lucru a fost chiar prefectul Paul Florea, care s-a trezit în postura penibilă de a afla de la televizor că ieri au murit oameni de frig la Galaţi s-au că mai multe localităţi sunt izolate în nămeţi, când lucrurile nu stăteau deloc aşa. “S-au produs er

Pagina 2 din 94