Galaţiul raportează morţi imaginari şi localităţi izolate doar pe hârtie

  În timp ce gălăţenii din nordul judeţului se luptă cu frigul şi nămeţii de peste o săptămână, instituţiile care îi ajută mai şi gafează, transmiţând date eronate la Bucureşti. Primul care a constatat acest lucru a fost chiar prefectul Paul Florea, care s-a trezit în postura penibilă de a afla de la televizor că ieri au murit oameni de frig la Galaţi s-au că mai multe localităţi sunt izolate în nămeţi, când lucrurile nu stăteau deloc aşa. “S-au produs erori de raportare în ultimele zile. Vreau să ştiu de ce s-a raportat că sunt cinci localităţi izolate, când, de fapt, erau doar două? Nu aţi fost cu mine la Buciumeni, nu aţi distribuit alimente? Cum puteţi să transmiteţi apoi că drumul era blocat, când noi pe acolo am intrat în localitate?”, a scos în evidenţă situaţia anormală prefectul, în urma unei întâlniri cu membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

   Vizate sunt Ambulanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, care au venit cu propriile versiuni asupra celor întâmplate. “A fost un bărbat din localitatea Pupezeni, care a căzut în casă şi a murit. Noi am raportat la Bucureşti acest caz, pentru că aşa este procedura”, a precizat directorul adjunct al Ambulanţei Galaţi. La rândul său, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi nu a reuşit să articuleze un răspuns coerent, lucru care l-a scos din sărite pe prefect. “Dumneavoastră chiar nu verificaţi cine transmite informaţiile astea? Chiar nu există un control al informaţiei? Ce coordonare să facem noi când din judeţ vin informaţii contradictorii?”, a zugrăvit Paul Florea situaţia jenantă din teritoriu.

   Silvia Cernov