Electrica Galați dă întuneric la tot cartierul și luminează prin branșamentul la finanțarea propagandei PSDSucursala Electrica Galați, componentă a Electrica Muntenia Nord, a lansat de două zile un program social al PSD: ”Nicio seară cu lumină-n case!”. Cel puțin în cartierul Țiglina I. Miercuri, toată zona cuprinsă între prelungirea Coșbuc și dincolo de strada Saturn a suferit de lipsa curentului electric timp de vreo trei ore (după ora 19), pentru ca joi, aceeași zonă să stea pe întuneric de două ori, de la 17,40 și de la 20,45, câte o oră. Este posibil ca mai multe zone ale orașului să fi fost afectate. Afectat este și numărul de urgență al Electrica, 929, la care nu răspunde nimeni.

Faptul că municipalitatea nu a fost capabilă să furnizeze căldură în casele gălățenilor poate fi un motiv de suprasolicitare a rețelelor electrice, fenomen care ar fi putut să ducă la avariile din rețeaua Electrica. În această situație, este posibil ca programul social al PSD ”Nicio seară cu lumină-n casă!” să se repete și în zilele următoare.

Propaganda PSD se finanțează din afacerile cu Electrica Galați

Rețelele și posturile de transformatoare pe care le administrază Electrica Galați sunt la nivelul anilor ”60 din secolul trecut, atunci când orașul de la Dunăre a fost industrializat. ”Automatizările” din posturile trafo constau în niște mecanisme cu angrenaje cu lanț de bicicletă. Fără investiții în modernizarea rețelelor, Electrica Galați este de câțiva ani vaca de muls a PSD. Prin 2013, un șmecheraș ce se dădea viitorul ginere al lui Dan Nica a fost introdus pe ușa din dos a firmei cu capital de stat, în ideea de a deveni director al sucursalei. Marian Ursu a rămas director economic și și-a cuplat firma proprie, RBX Electric SRL, la priza cu contracte de la Electrica Galați (http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/1512-un-%C8%99mechera%C8%99-ce-se-d%C4%83-ginerele-lui-nica-va-fi-uns-director-la-electrica-gala%C8%9Bi.html). Din banii sifonați de Marian Ursu prin RBX, firma branșată la finanțele Electrica Galați, acesta susține propaganda PSD. Așa a luat naștere publicația on-line PresaGalatiBraila.com (http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/1920-proteja%C8%9Bii-senatorului-psd-saghian-au-f%C4%83cut-ziar-partidului-cu-bani-sifona%C8%9Bi-de-la-electrica.html).

S.Ț.