Organizatorii mitingului de la Chișinău cer Parlamentului o Declarație de susținereOrganizatorii Marii Adunări Centenare care a avut loc duminică la Chișinău, alături de participanții din toată Republica Moldova, cer Parlamentului României să adopte o Declarație de susținere a voinței exprimată în cadrul manifestației.

La ședința solemnă de marți, ora 10:00, a Senatului și Camerei Deputaților reunite, manifestanții cer ca o delegație, aparte de cea a Parlamentului Republicii Moldova, să fie primită de Legislativul României. De asemenea, aceștia solicită ca Declarația care urmează să fie adoptată de Parlament să includă și referiri clare la voința populației din Republica Moldova.

„Sunt mulți care atrag atenția că o cedare atrage după sine alte cedări. Ne adresăm parlamentarilor României: nu cedați Basarabia, nu trădați Basarabia, nu repetați momentul 1940! În stradă la Chișinău am fost zeci de mii, avem în Republica Moldova o majoritate favorabilă Reunirii, dar Parlamentul României trebuie să ne asigure că dacă noi vrem, Țara ne primește”, a spus Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

„Acum e momentul în care vom vedea dacă deputații și senatorii sunt unioniști doar în campaniile electorale sau sunt unioniști cu sufletul și mintea. În special, domnul Dragnea și domnul Tăriceanu, ca șefi ai celor două Camere ale Parlamentului, au o imensă datorie față de mișcarea unionistă, față de națiunea română”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Duminică, la Chișinău a avut loc cea mai amplă manifestație din Anul Centenar. Zeci de mii de participanți la Marea Adunare Centenară au stabilit planul de acțiuni pentru anul 2018, care vizează unirea cu România.

Adaugă comentariu

Codul de securitate