Record de școli gălățene înscrise în proiectul ”ECO Junior 2017”Anul acesta, 591 de instituții de învățământ din România vor participa la proiectul ECO JUNIOR 2017,în care aproximativ 3000 de cadre didactice, împreună cu voluntarii Asociației Drumeții Montane, vor organiza acțiuni de promovare a mediului înconjurător și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.

Copiii implicați în Eco Junior 2017 vor participa, pe echipe, la activități specifice, în funcție de vârsta lor, și vor învăța lucrul în echipă, să se sprijine unul pe altul, să socialieze și să dobândească abilități caracteristice.

Părinții trebuie să înțeleagă că nu este suficient doar ca un copilsă meargă la școală cu rigurozitate, ci mai trebuie implicat și în multe activități extra-școlare.

În educație, impactul cel mai mare îl are parintele, care poate constitui un model, de aceea copilul trebuie încurajat să se implice în astfel de proiecte.

Proiectul Eco Junior este organizat, ca în fiecare an, de voluntari. Mulțumim profesorilor care s-au implicat și care au demonstrat că elevii lor sunt asemeni copiilor lor.

Lista școlilor înscrise pe judete în 2017: Alba 6, Arad 5, Arges 19, Bacau 22, Bihor 3, Bistrita-Nasaud 6, Botosani 11, Braila 8, Brasov 16, Bucuresti 17, Buzau 48, Calarasi 9, Caras-Severin 9, Cluj 14, Constanta 22, Dambovita 45, Dolj 3, Galati 31, Giurgiu 1, Gorj 16, Harghita 3, Hunedoara 7, Ialomita 12, Iasi 18, Ilfov 4, Prahova 35, Suceava 29, Neamt 1, Maramures 15, Mehedinti 9, Mures 19, Neamt 19, Olt 9, Salaj 10, Satu mare 6, Sibiu 14, Teleorman 8, Timis 21, Tulcea 4, Valcea 5, Vaslui 12, Vrancea 21

Pentru părinții care doresc și alte proiecte pentru copiii lor, îi invităm să participe anul acesta la Campionatului Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, în cadrul căruia se vor organiza 7 evenimente, în diverse zone montane  din România.

Categoria destinată acestora este “Family”,în cadrul căreia părinții, împreună cu copilul sau copiii, vor parcurge trasee montane, vor participa la o proba de orientare, vor afla detalii despre zona montană prin joc.

Detalii despre Ștafeta Munților se găsesc pe www.stafetamuntilor.ro. Tot acolo sunt publicate și invitațiile, cu cel mult o lună înainte de eveniment.