Vizitați parcul național Cheile Nerei-Beușnița pentru a salva o minunăție a naturii   Poteci sălbatice, lacuri ireal de albastre și cascade fermecătoare. Datorită acestor trăsături și-a căpătat Nera titlul de râu sacru, atât în România cât și în Serbia. Iar acum câteva luni, peste 50.000 dintre noi ne-am îngrozit la ideea de a le vedea distruse.
   La începutul lui februarie am aflat că râul Nera ar fi urmat să fie devastat pe o distanță de aproximativ 11 kilometri, în zona dinspre izvoare. Chiar în rezervația naturală o companie a încercat avizarea a două microhidrocentrale. Asta ar fi însemnat ca ceea ce noi prețuim – natură, biodiversitate, mediu curat - să se piardă.
   Campania pornită de Călin Dejeu, biolog și membru al comunității de-clic a adunat suportul a peste 50.000 dintre noi. Iar pentru că vrem să sărbătorim toate acestea ne-am gândit să ne întâlnim, cu toții, la Cheile Nerei și să vizităm toate aceste minunății pentru care luptăm.
Tu ai veni să vizitezi parcul național Cheile Nerei-Beușnița dacă am da un anunț tuturor celor ce au semnat petiția?

   Cu prietenie,

   Raluca Veștemeanu, campaigner