Impresii de turist din Bulgaria

   Într-o totală decrepitudine, litoralul românesc oferă destul de puține opțiuni de relaxare într-un cadru normal. Nordul (exceptând zona de revărsare a Dunării la Sulina, sau Sf. Gheorghe, sunt greu accesibile) este rezervat, în varianta Mamaia, cocalarilor girați de fostul de pe acum primar al Constanței, Radu Mazăre. Mai la sud, jaful primului deceniu post-comunist anulează inițiativele antreprenoriale din ultimii ani (a se vedea ce s-a ales din arhitectura deosebită a Complexului Scoica, la intrarea în stațiunea Venus dinspre Saturn).

   De fapt,  ne regăsim în situația în care putem învăța multe de la vecinii de la sud de Dunăre. Dincolo de succesul programelor all-inclusive ce atrag turiști la prețuri diversificate, ce diferă în funcție de perioadă și de numărul de stele al hotelurilor, nu putem decât să apreciem modul în care ei valorifică potențialul de care dispun. Companii de turism cu renume, gen TUI, Neckermann, sau Thomas Cook au investit și sunt interesate în ceea ce reprezintă turismul balnear la sud de Vama Veche. În același timp, zona Cadrilaterului, cu farmecul orășelului Balcic (Dionisopolysis), este potențată de Castelul Reginei Maria. Acolo, grădina botanică concepută de Majestatea Sa, împreună cu decoratorul peisagist Jules Jany, impresionează pe oricine.

   Trecând mai la sud, stațiunile bulgărești (Albena, Sveti Constantin sau Nisipurile de Aur) îmbină specificul familial cu cel de distracție, apropierea de Varna (335.000 locuitori) fiind resimțită treptat. Ospitalitatea balcanică din cel mai mare port al Bulgariei se manifestă prin prețuri decente. La circa 100 de kilometri sud de Varna se găsește, înconjurată de lanțurile hoteliere spaniole și germane din Sunny Beach (Sliven Briag), peninsula Nessebar. Mesambria (după denumirea elenă) este o adevărată Sighișoară pe apă, cu străduțe înguste, case din Evul Mediu și cele mai multe așezăminte religioase pe metrul pătrat din Europa (26, sau chiar 40 după alții ce au în vedere și perioada precreștină într-o peninsulă de 850/350 m). Recomandăm vizitarea Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din sec. XIII-XIV, patrimoniu UNESCO.  

   George Marinescu

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate