Şefii USL îi ascund pe Bacalbaşa şi pe Stan de ochii presei

   Candidaţii Uniunii Social Liberale pentru Consiliul Judeţului şi Primăria municipiului Galaţi au interzis, din partea şefilor de partide, să apară în conferinţe de presă. Deşi au trecut nu mai puţin de 10 zile de la startul campaniei electorale, niciunuia dintre candidaţii USL nu i s-a dat undă verde pentru a sta de vorbă cu reprezentanţii mass-media pe marginea propriilor programe electorale. În schimb, Nicolae Bacalbaşa (candidatul pentru şefia CJ) şi Marius Stan (candidatul pentru fotoliul de edil-şef al oraşului) sunt sfătuiţi să facă cât mai multe băi de mulţime în cartierele muncitoreşti ale Galaţiului. Pe lângă aceasta, cei doi candidaţi ai USL mai au liber doar pentru a apărea în emisiunile anumitor posturi de televiziune locale, cu care au încheiate contracte de publicitate. Surse din interiorul Uniunii Social Liberale susţin că miniştrii Dan Nica (liderul PSD Galaţi) şi Victor Paul Dobre (preşedintele PNL Galaţi) se tem de întrebările incomode ale jurnaliştilor, cu care ar putea fi asaltaţi cei doi candidaţi ai USL Galaţi. Cele mai mari temeri se află, însă, în curtea PSD Galaţi. Şi asta pentru că Nicolae Bacalbaşa a fost protagonistul unui adevărat scandal mediatic, din cauza notelor explicative pentru Securitate, semnate chiar de către acesta, care au fost date publicităţii de anumiţi colegi ai săi, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”. Aceleaşi surse ne-au spus că şeful social-democraţilor îl ţine ascuns pe Bacalbaşa de ochii presei pentru ca reprezentanţii mass-media să nu îi solicite explicaţii cu privire la notele explicative, din care reieşea că medicul îşi turna colegii din spital. În acelaşi timp, se pare că PSD Galaţi are o problemă şi la capitolul cunoştinţe în domeniul administraţiei, în ceea ce îl priveşte pe propriul candidat.

   Până în acest moment, singurii candidaţi pentru alegerile locale care au îndrăznit să organizeze o conferinţă de presă sunt independentul Nicuşor Ciumacenco şi democrat-liberalul Marius Necula.

   Corina Dobre