
Ghidat de celebrul proverb potrivit căruia omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, Omul Bun al Galaţiului, senatorul Marius Necula, s-a trezit brusc preocupat de locurile de joacă din municipiul Galaţi. PDL-istul, care a furat startul campaniei electorale încă de anul trecut, iar de curând şi-a înfiinţat un grup de intervenţie pentru deszăpezire, a mobilizat 30 de tineri PDL-işti pentru a debloca accesul copiilor în parcurile din Galaţi. La începutul acestei săptămâni, Necula a coordonat o acţiune de deszăpezire a trotuarelor şi parcărilor din Micro 21, Micro 17, Ţiglina I şi Ţiglina III. La -20 de grade, membrii PDL care trudesc pentru campania electorală a senatorului Marius Necula, au deblocat mai multe străzi lăturalnice, alei, tronsoane, parcări şi spaţii de joacă. “Este o initiativă care vine în ajutorul gălățenilor ce întâmpină dificultăți în activitățile zilnice din cauza zăpezii ori a gheții. Pot fi semnalate problemele create de căderile de zăpadă: drumuri impracticabile, întreruperea furnizării energiei electrice, a apei potabile sau a căldurii, ambuteiaje, străzi blocate ori accidente”, a spus Viorel Trif, purtătorul de cuvânt al PDL Galaţi.
Democrat-liberalul Marius Necula este decis, se pare, să acapareze tot electoratul de bază de partea sa, în condiţiile în care, mai nou, senatorul s-a oferit să le livreze vârstnicilor alimente şi medicamente la domiciliu.
Corina Dobre