Pesedistul Pucheanu îl împroprietărește pe liberalul Dobre cu un teren din zona de protecție a Cavoului RomanPrimarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, pregătește un proiect de hotărâre prin care liderul zonal al ”opoziției”, liberalul Victor Paul Dobre, să fie împroprietărit cu terenul pe care acesta deține o urâțenie de clădire, pe strada Oțelarilor (foto). Astăzi, 31 august 2017, consilierii locali vor vota primul pas al acestei scheme politice: dezmebrarea în parcele a terenului municipalității pe care se află clădirea în care și-a avut cabinetul oftalmologic soția liderului liberal. La poziția 34, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Galați, se află actul normativ invocat: ”Proiect de hotărâre privind dezlipirea în 7 loturi a terenului proprietate publică a Municipiului Galați, în suprafață de 1027 mp, situat în Galați, str. Oțelarilor, aferent bloc D14-D16; Inițiator proiect: Ionuț-Florin Pucheanu - Primarul municipiului Galați”. Pasul următor dezmembrării terenului de pe strada Oțelarilor va fi vânzarea către Victor Paul Dobre a unei suprafețe de aproximativ 200 de metri pătrați din terenul municipalității.

Trecând peste lupta politică pe care o duce liderul zonal liberal VP Dobre cu pesediștii gălățeni, pe care i-a enervat în așa hal de au ajuns să-l împroprietărească, terenul respectiv are o mare problemă privind înstrăinarea: reprezintă zona de protecție a monumentului arheologic Cavoul Roman. Într-o logică normală, municipalitatea ar fi trebuit să ceară dărâmarea ”cavourilor” de clădiri de pe terenul respectiv, inclusiv pe cea a liberalului, pentru a pune astfel în evidență monumentul arheologic de o valoare istorică inestimabilă.

Prin această mișcare subterană politică, pesedistul Ionuț Pucheanu și liberalul Victor Paul Dobre ne transmit că mai important este portofelul burdușit din bunurile publice decât o prăfuită relicvă istorică din secolul al IV-lea, a cărei valoare politicul n-o poate cuantifica în bani.

S.Ț.

Adaugă comentariu

Codul de securitate