Victor Paul Dobre a deturnat 105.000 USD de la persoanele cu dizabilități pentru firma sa de doage

   Viitorul ministru al Administrației, Victor Paul Dobre, președintele PNL Galați, a plătit redevența firmei sale, aflată în Zona Liberă (actualul Parc Industrial), cu bani deturnați de la bugetul de stat, pe vremea când era secretar de stat la MAI.

   În ultimele zile ale anului 2005, Guvernul României emitea o Hotărâre ciudată privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară, pentru judeţul Galaţi. Banii au ajuns, de fapt, la una dintre firmele secretarului de stat de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, liberalul Victor Paul Dobre. La articolul 1, punctul (1), Hotărârea prevedea „suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru susţinerea sistenului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale, cu 332.252 RON”. Totul ar fi fost frumos, dacă la acelaşi articol, la punctul (2), nu se specifica:”Suma este necesară pentru susţinerea ajutorului de stat regional acordat operatorilor care funcţionează în regim de zonă liberă şi care au încheiat contracte de concesiune cu Administraţia Zonei Libere Galaţi până la data de 1 iulie 2002”. În această situaţie se aflau doar două firme din Zona Liberă: Mairon SA şi Mervin SRL. Mairon SA a primit doar 12.093 USD din suma alocată, restul de 93.757 USD au ajuns la Mervin SRL, firmă româno-franceză care fabrică doage pentru butoaie. În această societate, secretarul de stat Victor Paul Dobre şi soţia sa, Xenia Dobre, erau asociaţi prin SC Codis SA. Hotărârea de Guvern a fost semnată de un alt gălăţean, tot secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, democratul Mircea Toader. Despre alocarea ajutorului de stat către firma colegului său, Mircea Toader ne-a declarat, la puțin timp după semnarea actului:”Una este alocarea şi alta este folosirea. Folosirea trebuie să fie făcută în conformitate cu legea şi cu Ordonanţa 60. De necesitate şi oportunitate semnăm noi, de utilizare…este treaba celui care se ocupă de asta”. Beneficiarul ascuns al Hotărârii, Victor Paul Dobre, s-a arătat surprins, la vremea respectivă:”Eu nu sunt acţionar acolo. Eu nu sunt acţionar la Mervin”. La afirmaţia noastră că este totuşi acţionar prin Codis SA, liberalului Dobre i-a revenit brusc memoria:”Aaaa, Codis, Sorine, o discutăm mâine, când ajung. Nu pot acum, că sunt în douăzeci de telefoane. Hai, mâine, când ajung. Nu mâine, sâmbătă dimineaţă, bem o cafea…” Și de atunci au trecut zeci de sâmbete.

   Ajutorul de stat alocat firmei Mervin, prin suplimentarea sumelor defalcate pentru susţinerea persoanelor cu dizabilităţi, a fost destinat, până la urmă, plăţii redevenţei pentru amplasamentul şi utilităţile din Zona Liberă Galaţi, așa cum reiese și din documentele instituției.

   Sorin Ţiței