Prim-procurorul Jalbă este ”tatăl” infractorilor din Tecuci

   Dosarul traficanților de permise auto, generat de tecuceanul Ionel Roșeț - cel care a deconspirat rețeaua infracțională gălățeană, a scos la iveală o adevărată încrengătură între infractori și oamenii legii. Pionul principal, în afara polițiștilor corupți care au ratat flagrantul în urma căuia a fost prins doar ”cărăușul” Pintilie Ion, este Neculai Jalbă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.

   Din dosarul singurului fraier ”căzut” la flagrant, Pintilie Ion, zis Țăranul, reiese că acesta se afla în relații strânse cu prim-procurorul Jalbă. În una dintre multele stenograme, din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Galați, apare o convorbire între procurorul Jalbă și infractorul Pintilie. Jalbă: ”Salut, Ioane! Adu-mi și mie, urgent, două verze, că am musafiri!”. Pintilie, care are salvat numărul de telefon al procurorului cu grupul de litere TDA, după numărul de la mașina acestuia: ”Da, tată! Vin imediat!” Și convorbirea continuă în același limbaj codificat. De altfel, în mașina lui Pintilie au fost găsite mai multe acte din dosare aflate în lucru la Parchetul tecucean, printre care și dosarul 3.016/P/2009, avându-l ca subiect pe Dănăilă Costică. Tot din stenograme reiese că Pintilie se trăgea de șireturi și cu adjunctul șefului Poliției Tecuci, Ionel Flechea, care îi cerea să-i pună în portbagaj ceva bun.

 Una dintre cele mai mari afaceri privind eliberarea contra şpagă a permiselor auto, de talia celor din Bucureşti sau Piteşti, a fost investigată doar până la prinderea în flagrant a unui om de legătură. Pintilie Ion, zis Ţăranul, interlop local, intermediarul care livra şpaga poliţiştilor de la Rutieră, a fost arestat în baza mărturiilor şi acțiunilor sub acoperire ale tecucenilor Ionel Roșeț şi Cristina Grigore. Dosarul penal privind traficanţii de permise auto de la Tecuci nu s-ar fi oprit la intermediarul Pintilie Ion, dacă pe teren nu ar fi acţionat ofiţerul Paul Mogoș, de la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) Galați, fostul ”doi ș-un sfert”. Acesta îi urmărea pe cei care traficau permisele auto şi tot el a fost cel care i-a anunţat pe poliţiştii corupţi că urmau să fie atraşi într-o capcană, atunci când vor primi şpaga.

  

   ”Mama” infractorilor din Tecuci este procurorul Cristina Balcan

   Ca într-o famiglia bună, infractorii din Tecuci și-au găsit și o mamă, în persoana procurorului Cristina Daniela Balcan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, verișoara șefului Poliției Tecuci, Florin Balcan. Doamna procuror face parte din Inspecția Judiciară de pe lângă Consiliului Superior al Magistraturii și este protectoarea lui Neculai Jalbă. Doamnei îi plac mult și interlopii, cu care se afișează fără menajamente, ca în poza alăturată în care apare cu Gâță Nelu, zis Colonelul, unul dintre greii lumii infracționale tecucene. De altfel, doamna procuror și-a făcut datorii în zonă, după ce i-a fost ”aranjat” dosarul unui accident auto, atunci când ruptă de beată, după cum afirmă martorii, Cristina Balcan a tamponat, cu mașina proprie, un alt autoturism, la intersecția bulevardului Victoriei cu strada Tudor Pamfile.

   Sorin Țiței