Cu profit adus ArcelorMittal, angajaţii Romportmet nu primesc nicio majorare salarială în 2012

   Tratativele pe marginea Contractului Colectiv de Muncă al angajaţilor Romportmet, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 aprilie, nu s-au finalizat nici până astăzi. Sindicaliştii, dar şi conducerea Romportmet, societate aflată în ograda ArcelorMittal Galaţi, s-au întâlnit, în repetate rânduri, însă nu au ajuns la niciun consens. Deşi Romportmet a încheiat anul 2011 pe profit, conducerea societăţii nu a dorit să ofere vreo majorare salarială în timpul negocierilor, propunerea avansată fiind similară cu cea de la ArcelorMittal Galaţi. Mai mult, din echipa de negociere din partea conducerii Romportmet face parte Mihaela Crăciun, directorul Direcţiei de Resurse Umane a ArcelorMittal Galaţi, cea care s-a aflat şi în echipa de negociere de pe platforma Combinatului. Cu ea în frunte, siderurgiştii au primit 0 lei în plus la salariu. Potrivit declaraţiei liderului sindical de la Romportmet, Alec Grosu, sindicatul a solicitat o creştere salarială de opt procente, care să fie aplicată de la 1 aprilie, propunere neîmbrăţişată de către administraţie. „Reprezentanţii desemnaţi să negocieze prevederile noului Contract Colectiv de Muncă ne-au spus că nu pot acorda nicio creştere salarială. Practic, este vorba despre acordarea unui bonus în două etape, calculat în raport de veniturile înregistrate în ultimele 12 luni, 2 % de la 1 aprilie, precum şi 2,5 % în cursul lunii decembrie, ultimul fiind condiţionat de faptul ca societatea să nu înregistreze anul acesta pierderi”, ne-a spus Alec Grosu. Conform acestuia, la Romportmet lucrează 200 de persoane, iar salariul mediu brut lunar se ridică la circa 16 milioane de lei vechi. În condiţiile în care mai este aproximativ o săptămână până la expirarea prevederilor actualului Contract Colectiv de Muncă, iar cele două părţi nu au ajuns încă la un acord pe marginea drepturilor salariale, rămâne de văzut dacă sindicaliştii vor accepta propunerea conducerii sau vor decide să continue lupta mai departe. Reţeta privind acordarea unui bonus în două etape a fost aplicată şi în cazul negocierii Contractului Colectiv de Muncă de la ArcelorMittal Galaţi, cât şi în cazul tratativelor pe marginea CCM de la ArcelorMittal Tubular Products Galaţi. În acest ultim caz, reprezentanţii salariaţilor nu au fost de acord cu propunerea conducerii, declanşând conflictul de interese, care nu a putut fi conciliat. Prin urmare, sindicaliştii au dat startul strângerii de semnături necesare declanşării grevei de avertisment timp de două ore.

   Denis Petcu