APDM a câştigat procesul împotriva Curţii de Conturi

   Tribunalul Galaţi a oferit câştig de cauză Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM), în procesul intentat de administraţia portuară Curţii de Conturi a României. Conducerea APDM Galaţi a contestat în instanţă raportul controalelor efectuate de Curtea de Conturi, în anul 2011, care a acuzat Administrația de inginerii financiare în valoare de 512.000 de lei, operate sub coordonarea fostului director Mihai Ochialbescu. „Curtea de Conturi are posibilitatea să facă recurs, în 15 zile, dar eu cred că vom câştiga din nou. Am fost foarte relaxat în legătură cu această problemă. Eu nici nu m-am prezentat în instanţă, că nu am ce să caut acolo. Nu ştiu de unde au scos ei prostia asta cu prejudiciile de 500.000 de lei”, ne-a declarat Mihai Ochialbescu, fostul director general al APDM Galaţi.
   În cazul în care Curtea de Conturi va face recurs, conducerea APDM îi va acţiona în instanţă pe angajaţii Curţii, care au efectuat controlul şi au întocmit raportul, pe motiv că au adus prejudicii imaginii instituţiei şi fostei conduceri a administraţiei portuare. „Voi cere daune morale de 1 leu. Eu mă întreb însă, banii care se cheltuie cu aceste procese de cine vor fi achitaţi? Cine va plăti cheltuielile de judecată? Nu cumva noi, cetăţenii? Acum, ei trebuie să plătească 5.000 de lei. Vom acţiona controlorii pentru prostie şi incompetenţă”, a mai spus Ochialbescu.
   Reamintim că un raport al Curţii de Conturi a constatat faptul că vechea conducere a APDM Galaţi a favorizat mai multe societăţi, cu care a avut încheiate o serie de contracte, şi a efectuat, timp de doi ani de zile, plăţi ilegale către mai mulţi angajaţi. Ingineriile financiare operate de administraţia portuară se ridică, conform estimărilor Curţii de Conturi, la 512 mii lei, din care 148 mii lei reprezintă venituri suplimentare datorate bugetului companiei şi 364 mii lei – prejudicii.
   Corina Dobre