Fabrica de var nr.1, mingea de ping-pong a ArcelorMittal Galaţi

   Nu mai puţin de 82 de persoane, care lucrau la Fabrica de var nr.1, au redevenit, de la începutul acestui an, angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi. Asta după ce obiectivul a reintrat în ograda unităţii. Surse de la nivelul Combinatului ne-au declarat că, în cursul lunii decembrie, a fost reziliat contractul dintre ArcelorMittal şi firma care se obliga să asigure managementul Fabricii de var nr.1. Potrivit aceloraşi voci, motivul rezilierii contractului a fost legat de neîndeplinirea unor clauze din înţelegerea scrisă, parafată de cele două părţi. Este vorba despre obligaţia de a construi un cuptor de var vertical, ceea ce ar fi însemnat cheltuirea a câtorva milioane de euro. Odată cu repreluarea Fabricii de var nr.1, care va fi condusă de Vicol Cornel, şi a celor 82 de salariaţi, fabricarea varului necesar producerii de oţel a revenit în ograda ArcelorMittal Galaţi. Astfel, dacă fabrica va funcţiona cu un singur cuptor, producţia zilnică de var va fi de 300 de tone, iar aceasta se va dubla dacă vor funcţiona două cuptoare. Liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, ne-a declarat că fabrica de var a fost repreluată de la începutul acestui an şi că unii dintre salariaţi nu sunt bucuroşi că sunt, din nou, angajaţi ai Combinatului.

   Denis Petcu