Gălăţenii – scutiți șapte ani de impozitul pe locuință, dacă execută modificări autorizate

   Persoanele fizice sau juridice care sunt proprietari de locuinţe pot scăpa, cel puţin şapte ani, de la plata impozitului pe apartamente, care trebuie plătit anual la bugetul local şi al cărui cuantum este stabilit de Consiliul Local. Potrivit informaţiilor furnizate de către consilierul PSD Aurelian Constantin, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, Consiliul Local a aprobat acordarea unei scutiri de cel puţin şapte ani de la plata impozitului pe locuinţele proprietate personală, în cazul persoanelor fizice sau juridice . Potrivit aceleiaşi surse, condiţia este să se execute lucrări de montare a termopanelor sau de izolare termică și fonică, care să conducă la creşterea gradului de confort al locuinţelor. Persoanele fizice sau juridice care doresc să beneficieze de această facilitate (va fi acordată începând de anul viitor) vor trebui să obţină, pentru executarea acestor lucrări, autorizaţie de construcţie de la Primăria Galaţi, precum şi un certificat de la un auditor specializat, din care să reiasă gradul de îmbunătăţire a confortului termic. ”Cei care doresc să obţină scutire de la plata impozitului pe locuinţe, trebuie să depună la Primărie o cerere, la care să anexeze autorizaţia de construcţie pentru lucrările pe care le-au făcut, cât şi certificatul de la expert. Perioada minimă de scutire de la plata impozitului va fi de 7 ani şi, în acest fel, dorim să încurajăm executarea construcţiilor legale. Mai mult, ne gândim să elaborăm un regulament care va prevede creşterea numărului de ani de acordare a scutirii la plata impozitului pe clădiri. Acest lucru urmând să îl stabilim în funcţie de procentul gradului de confort termic realizat în urma executării lucrărilor respective”, ne-a declarat Aurelian Constantin.

   Denis Petcu