Oameni, responsabilități și răspunsuri în economieLa provocarea pandemiei, mediul de business a răspuns rapid și cu responsabilitate. A mobilizat resurse, a regândit acțiuni, tactici dar și modalitățile de lucru. Și-a aliniat răspunsul la măsurile de sprijin guvernamentale șia ajutat la oprirea răspândirii virusului.

Numai că managerii trebuie să se uite la ce urmează și cum pot începe să-și adapteze companiile la lumea post-pandemie. Mai exact, cum pot reuși să construiască reziliența în operațiunile, deciziile, modelul de afaceri și modurile de lucru, astfel încât companiile pe le conduc să poată rezista perturbărilor viitoare.

Sunt multe zone de adaptat, cum ar fi lanțul de aprovizionare, strategiile financiare și de investiții, IT-ul și digitalizarea, managementul riscului, aspectele fiscale și juridice, dar cea mai importantă dintre acestea se referă la oameni. De modalitatea în care liderii adresează următoarele două arii esențiale din business va depinde reformularea viitorului și reziliența companiilor în anul viitor.

1. Sănătatea și bunăstarea angajaților

Revenirea fizică la locul de muncă este acum pe agenda decizională a multor companii pentru acest an, în special în industriile în care prezența fizică a forței de muncă nu a fost esențială pentru realizarea indicatorii cantitativi și calitativi de afaceri (de ex. servicii profesionale). În condițiile vaccinării populației va fi importantă asigurarea unei tranziții sigure pentru întoarcerea la locurile de muncă în aceste domenii.

De aceea sunt necesare protocoale și sisteme de monitorizare adecvate pentru siguranța sanitară a angajaților. Imperativul sănătății și bunăstării angajaților necesită măsuri de siguranță sanitară îmbunătățite, planificare și modificări ale structurii spațiului de lucru pentru a facilita curățarea și igienizarea corespunzătoare a facilităților.

Pentru a lua decizii care să protejeze sănătatea și siguranța angajaților, trebuie mai întâi ca managerii să determine unde și cum vor funcționa măsurile pe care le decid.

Cum organizează programul pentru a alterna munca de la birou cu cea de acasă?

Cum vor fi adoptate noile modalități de lucru la distanță așa încât să fie sustenabile?

Au echipele toate abilitățile necesare pentru a performa în noul context?

Existăîn cadrul companiei tehnologia potrivită pentru a sprijini forța de muncă?

Angajații pot fi îngrijorați cu privire la revenirea la locurile de muncă, chiar și în sisteme hibrid de tipul 3-2-2, iar managerii trebuie să asculte cu atenție ceea ce aceștia spun și simt. Managerii, pe de altă parte, pot avea nevoie de instruire pentru pregătirea unor astfel de scenarii și ca să ajute la ghidarea și sprijinirea echipelor, iar comunicarea autentică în organizații este esențială. Noi modalități de lucru la locul de muncă fizic sau la distanță vor fi necesare pentru a asigura siguranța, productivitatea și implicarea forței de muncă.

2. Consumatori și brand

Pandemia forțează o reevaluare a valorilor, obiceiurilor și modelelor de consum, iar multe dintre acestea se vor schimba. Companiile vor trebui să își reformuleze viitorul în jurul unor comportamente digitale foarte diferite.

În business development, segmentarea rămâne o abordare potrivită pentru asigurarea creșterii și obținerii de clienți potențiali.

Este necesară tranziția rapidă pentru a stimula abordări de marketing și de comunicare agile.

Este utilă schimbarea mixului de produse și servicii către noi canale de vânzare și livrare, preponderent digitale, și adăugarea de valoare prin inovație.

Criza continuă să fie un test pentru brandurile comerciale și cele corporative. Organizațiile pot construi încredere prin satisfacerea cererii și crearea unor oferte inovatoare. Dar construirea de valori sustenabile este, de asemenea, esențială, indiferent dacă este vorba de construirea încrederii în piețele de capital, sau crearea unei culturi a dezvoltării și învățării continue.

Companiile au răspuns rapid și structurat la provocarea pandemiei. Acum trebuie să își reproiecteze viitorul, investind decisiv în oameni și convertind potențialul acestora în valoare.

Alina Făniță - Partner, PKF Finconta