Damen are profit de trei ori mai mic decât Şantierul Naval Brăila

   Deşi este unul dintre marii angajatori din Galaţi, Șantierul Naval Damen nu se poate lăuda ca fiind şi cel mai profitabil constructor naval din ţară. Acest loc îl ocupă, potrivit datelor financiare obţinute anul trecut, Șantierul Naval Aker Brăila. Practic, ambele unităţi au finalizat 2011 cu un profit considerabil, însă, dacă pe malul gălăţean al Dunării olandezii au numărat la sfârşit de an un profit de doar 15 milioane de lei, norvegienii au avut un profit de trei ori mai mare, ajungând la 50 de milioane de lei. „În general, criza care a început în 2009 a continuat să producă efecte şi anul trecut şi, din nefericire, va avea repercusiuni şi anul acesta. La Brăila, s-a reuşit acest rezultat, pentru că a fost singurul care a lucrat la capacitate maximă, iar navele complexe au avut valoare adăugată mare, ceea ce a permis să aibă un profit mare, datorită echipamentelor speciale pe care le au”, au declarat surse din conducerea ANCONAV. Aceleaşi surse au mai explicat faptul că trendul industriei navale din România este ascendent şi că previziunile sunt pozitive, începând cu 2013, urmând ca în 2014 să intre în normalitate, într-un procent de 80-90%.

 

   Galaţiul continuă să lupte

   Cu toate acestea, Damen Galaţi nu se lasă mai prejos, iar pentru acest an şi-a programat să finalizeze 20 de nave, astfel încât, la sfârşitul lui 2012, să înregistreze o cifră de afaceri cel puţin egală cu cea din 2011. “În 2011 am avut o cifră de afaceri de circa 63 de milioane de euro şi am livrat către clienţii noştri 18 nave. Pentru acest an, ne-am propus să finalizăm 20 de nave”, a declarat Florin Spătaru, director economic în cadrul Şantierului Naval.

   Damen Galaţi se va axa, în continuare, pe construcţia de nave cu capacitate mare, din categoria navelor militare, remorchere şi nave destinate aprovizionării platformelor maritime. „Construcţia de astfel de nave în România reprezintă un semnal foarte clar al integrării în structurile Europene şi oferă, de asemenea, o înaltă apreciere a standardului de construcţii navale atins de Şantierul Naval din Galaţi”, a precizat Florin Spătaru

   Amintim că, tot anul acesta, Damen pregăteşte pentru lansare cea mai spectaculoasă navă construită în ultimii zece ani la Galaţi, respectiv o navă de suport (JSS) pentru Marina Militară Olandeză.

   Marilena Dinu    

Adaugă comentariu

Codul de securitate