Marius Stan spune că Borş este un șnapan

   Marius Stan, directorul general al echipei Oţelul Galaţi, a declarat că meciul cu TG. Mureş, cel din etapa a XI-a a Ligii I, se va juca. Anunţul vine după ce, vineri, surse din cadrul echipei au declarat că jucătorii vor boicota partida din campionat, din cauză că nu şi-au primit prima pentru câştigarea campionatului. „Sunt solidar cu jucătorii, dar cu siguranţă vor intra în teren la meciul cu FCM Tg. Mureş. Eu pot să le promit că cei care nu vor dori să semneze vor avea de-a face cu mine şi sunt convins că, săptămâna viitoare, vor plăti banii jucătorilor. O primă tranşă din banii de la UEFA, 6,8 milioane de euro, a intrat în conturile clubului în urmă cu 9 zile şi, nici până acum, preşedintele CA nu a semnat ca jucătorii să-şi încaseze primele pentru câştigarea campionatului şi a Supercupei”, a spus Stan.

   Bossul Oţelului a mai spus că echipa a suferit şi suferă în continuare din cauza problemelor financiare. „În sezonul în care au câştigat campionatul jucătorii au stat şi 4 luni de zile neplătiţi! Dar nu s-a auzit atunci de vreo grevă, pentru că exista o relaţie de încredere între vestiar şi conducere, când le-am promis că îşi vor primi banii, îi şi primeau. Mai mult, au fost situaţii când nu am avut bani să le plătim masa şi am adus bani de acasă pentru acest lucru. Tot anul trecut, împreună cu fiica mea, am depus garanţii şi am luat un împrumut pentru club, pentru a putea primi licenţa. Se putea întâmpla că Stan să crape, dădea o maşină peste el, iar toată familia rămânea pe drumuri. Stupefiant, cei din Consiliul de Administraţie m-au întrebat cinic, cine m-a pus să fac asta. După ce au câştigat campionatul, jucătorii au stat 2 luni cu salariile neplatite, în condiţiile în care toate băncile din ţara asta se roagă de noi să mergem să facem împrumut la ei, ştiind că avem banii de la UEFA, dar n-a vrut board-ul nostru. De ce să le dea acestor sărăntoci salariile? După ce a venit povestea cu acel concediul meu şi am bătut cu pumnul în masă, abia atunci au catadicsit să semneze contractul de împumut şi jucătorii să fie plătiţi. De la terminarea campionatului, am fost puşi în situaţii umilitoare, dacă vrem să luăm un sul de hârtie igienică trebuie să ne semneze domnul preşedinte al CA. Echipa stă de 2 ani de zile în nişte apartamente unde nu am plătit chiria niciodată, poate mâine proprietarul va da toţi jucătorii afară”.

   Stan mai spune şi că Oţelul a fost la un pas să nu poată juca meciul cu Manchester United. “Era să fim pusi în situaţia de a nu juca cu Manchester pentru că cei care se ocupă de administrarea stadionului nu au primit banii înainte de meci, aşa cum scria în contract, şi nu au vrut să ne lase. În loc să ne gândim la meci şi la problemele legate de joc, a trebuit să ne certăm şi să negociem cu cei de la ALPAB, cei care se ocupă de administrarea stadionului, pentru că vroiau să închidă porţile şi să nu lase oamenii să intre pe stadion. Noi nu puteam plăti, pentru că era foarte greu să adunăm 3 semnături din 3 colţuri ale lumii. A trebuit să îl sun pe domnul primar Oprescu, care a intervenit şi căruia îi mulţumesc”.

   Lucian Constandache