Primarul Dumitru Nicolae îşi bate joc de banii gălăţenilor şi pe final de mandat

   Indiferenţa autorităţilor nu are limite. O dovedeşte o hotărâre a Tribunalului Galaţi pronunţată acum câteva zile, prin care Primăria şi Consiliul Local au fost obligate să plătească despăgubiri de 5.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru că refuză de peste un an să execute o hotărâre judecătorească. Primarul Dumitru Nicolae trebuie să plătească, la rândul său, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, deoarece este părtaş la această ilegalitate. Povestea a pornit de la gălăţeanul Nicolae Popescu, care a încercat să îşi rezolve o dispută cu Primăria pe cale amiabilă, dar, pentru că a văzut că nu are cu cine discuta, s-a adresat instanţelor de judecată. De atunci, a câştigat mai multe procese cu municipalitatea, ce privesc probleme care frizează ridicolul, pornind de la eliberarea unui număr poştal şi până la punerea în posesie a unui teren de 758 de metri pătraţi, pe care gălăţeanul îl concesionase pentru următorii 50 de ani. Situaţia nu este deloc amuzantă, în special pentru buzunarele gălăţenilor, în condiţiile în care judecătorii au stabilit ca Primăria Galaţi să plătească din bani publici despăgubiri de peste două milioane de lei, pentru că refuză să execute mai multe hotărâri judecătorești irevocabile.

 

   Nu vor să îi dea terenul înapoi

   Nicolae Popescu susţine că nu face altceva decât să îşi apere drepturile, chiar dacă asta înseamnă daune plătite din bani publici. “Ştiu că toţi banii obţinuţi de mine sunt bani luaţi de la gălăţeni. Dar ce poţi face când primarul îţi spune în faţă că nu va executa hotărârile judecătoreşti pentru că aşa vrea el?”, ne-a declarat Nicolae Popescu. Instanţa de judecată a stabilit ca, în acest ultim caz, să îl repună pe bărbat în posesia terenului concesionat încă din 1999, iar primarul Dumitru Nicolae va fi amendat cu 20% din din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând din 29.05.2008, atunci când hotărârea primei instanţe a rămas definitivă şi până când se va hotărî să respecte legea.

   Valentin Trufaşu