Apaterm – învinsă în premieră de o asociaţie de proprietari din Galaţi

   O asociaţie de proprietari din municipiul Galaţi a obţinut, în instanţă, ştergerea penalităţilor umflate cu pompa de către Apaterm. Magistraţii gălăţeni au decis ca Asociaţia de proprietari numărul 278 să nu mai plătească penalităţile de întârziere aferente neachitării la termen a facturilor curente, în valoare de 1,3 miliarde de lei vechi. Potrivit informaţiilor furnizate de către Antoaneta Gafiţuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari (FJAP), Curtea de Apel Galaţi a dat câştig de cauză asociaţiei, respingând recursul făcut de Apaterm faţă de sentinţa dată de Tribunalul Galaţi. Magistraţii Tribunalului Galaţi dăduseră, anterior, câştig de cauză asociaţiei de proprietari, în sensul că aceasta era obligată să plătească doar datoria de bază, nu şi penalităţile, care se ridicau la câteva sute de milioane de lei vechi. „Apaterm a făcut recurs la Curtea de Apel Galaţi faţă de sentinţa care prevederea anularea penalităţilor de întârziere, iar magistraţii instanţei superioare au menţinut sentinţa dată anterior, în sensul că au dispus anularea penalităţilor de întârziere. Asociaţia de proprietari îşi achitase datoria de bază, iar cei de la Apaterm doreau ca asociaţia să achite şi penalităţile de întârziere care se acumulaseră, fără să ţină, însă, cont de prevederile Legii Ciucă”, ne-a declarat Antoaneta Gafiţuc. Aceasta ne-a mai spus că sentinţa dată de Curtea de Apel Galaţi, definitivă şi irevocabilă, reprezintă o premieră în judecarea unor astfel de cauze care se află pe rolul instanţelor gălăţene şi ar putea constitui un precedent în luptele pe care multe asociaţii de proprietari sau locatari le duc cu Apaterm sau Apă Canal, pentru aplicarea Legii Ciucă. Actul normativ prevede anularea, în anumite condiţii, a penalităţilor de întârziere aferente neachitării la termen a facturilor curente la o serie de utilităţi, cum ar fi apa caldă, căldura sau apa rece.

   Denis Petcu