Primăria a interzis protestele din faţa Prefecturii Galaţi

   Prefectul Paul Florea nu va mai avea ocazia să-şi victimizeze angajaţii care nu pot lucra din cauza protestelor zgomotoase ce au loc în faţa instituţiei. Şi asta pentru că Primăria Municipiului Galaţi a fost de acord cu solicitarea, venitã din partea conducerii Prefecturii, de a nu mai autoriza organizarea de adunări publice pe platoul de la Monumentul Eroilor. „În adresa transmisă Primăriei, reprezentanţii Prefecturii au adus ca argument faptul că au loc lucrări de împrejmuire şi de protejare a monumentului Eroilor, lucrări pentru a căror executare s-a eliberat avizul necesar din partea Primăriei. Din acest motiv, Primăria Galaţi a fost de acord cu cererea Prefecturii şi nu va mai autoriza organizarea de acţiuni de protest în locaţia respectivă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole. Demersul prefectului Paul Florea poate fi considerat unul inspirat, dacă ţinem cont de faptul că luna aprilie va fi una a protestelor. Nu mai puţin de două organizaţii de pensionari, una apropiată PSD-ului şi o alta PNL-ului (Alianţa Europensionarilor şi Asociaţia pentru Renaşterea Pensionarilor 2010), au obţinut autorizaţie pentru a protesta, în perioada 3-30 aprilie, între orele 10-14. Protestele pensionarilor sunt îndreptate către Casa Judeţeană de Sănătate şi PDL. De asemenea, municipalitatea a mai autorizat protestul unui grup de cetăţeni reprezentaţi de Marcel Popa şi Gheorghe Savin, care îşi vor striga nemulţumirile, în aceeaşi perioadă, dar între orele 16-22, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.

   Denis Petcu