Creșterea economică a Galațiului a ajuns să se bazeze pe demolarea Combinatului Siderurgic

   Magistrala administrare a Galațiului de către politicieni care n-au avut nicio idee de politici publice a dus zona într-o situație catastrofală din punct de vedere economic. Ridicolul lipsei de strategii economice reiese și dintr-un material prezentat de Prefectura Galați și botezat la mișto: ”Informare cu privire la numărul și valoarea investițiilor noi realizate/în curs de realizare, la nivelul județului Galați în județul(!) 2015. Analiză comparativă cu anii 2014 și 2013. Raportor : Inspectoratul Județean în Construcții Galați”(www.prefecturagalati.ro/portal/portal.nsf).

   Analiza economică a celor de la Inspectoratul Județean în Construcții Galați ne evidențiază lipsa de investiții în economia reală a zonei. Este de-a dreptul hilar să punctezi drept investiție importantă suma de 14,4 milioane lei cheltuită de ArcelorMittal pentru demolarea furnalului nr.6. Și totuși, la capitolul ”Dintre investitorii importanți”, eminențele de la IJC Galați au trecut:”ArcelorMittal SA – Desființare furnal nr. 6, în valoare de 14.484.586,49 lei”. Tot ArcelorMittal apare în această analiză ca fiind magistralul investitor în:”Modernizare Poartă Sud, în valoare de 5.077.200 lei”. Printre aceste aberații economice apar și câteva investiții care au rolul să ne scoată din starea de ev mediu, gen:”SC Apă-Canal SA – extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în aglomerarea Pechea, reabilitarea conductei magistrale Galați, în valoare de 14.593.278 lei”.

   Singurele investiții care par a avea legătură cu economia reală și care apar în acest material sunt: parcul eolian de la Cudalbi, în valoare de 27,9 milioane lei, și o unitate de producție a panourilor electrice, din Vânători, în valoare de 26,5 milioane lei.

   Faptul că acest material a fost prezentat într-o ședință a Comisiei de Dialog Social, deci în prezența reprezentanților sindicatelor, și că n-au existat reacții ulterioare este un indiciu că și sindicaliștii sunt de aceeași ”calitate” cu politicienii care au administrat județul în ultimii 25 de ani.

   O altă dovadă a prostiei și ignoranței administrației Galațiului, încă netaxată de gălățeni, este nou-apăruta firmă de utilitate publică Calorgal. După falimentarea prin corupție politică a Apaterm SA, ne așteptam ca administrația Galațiului să schimbe ceva în sistemul de încălzire centralizată a orașului. Schimbarea s-a făcut doar în privința numelui firmei care administrază afacerea. În rest, aceiași oameni care au falimentat Apaterm se ocupă de încălzirea orașului folosind același sistem păgubos de reguli. Rezultatul: gălățenii stau în frig în propriile apartamente și nu au nicio reacție.

   S.Ț.