DNA „o arde” sub acoperire chiar şi la Târgul de Toamnă

 

   Dacă întrebi prin Galaţi, pe stradă, oamenii obişnuiţi, unde este sediul DNA, niciunul nu ştie. Poate doar cei din presă, reprezentanţii autorităţilor şi ăia care au trecut pe acolo să dea cu subsemnatul. Sediu DNA este atât de bine ascuns încât nici dracul nu ştie de ei.

   Procurorii anticorupţie îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi clădire cu Administraţia Pieţelor. Imobilul se află chiar în Piaţa Centrală, lângă halele de legume – fructe. Gheorghe Ivan, procurorul-şef al DNA Galaţi, anchetează faptele de corupţie din zona Galaţi-Brăila-Vrancea la un loc cu angajaţii unei farmacii veterinare şi ai unui magazin de instalaţii sanitare. Pe o parte intră oamenii care vor să cumpere pastile şi picături pentru găinile bolnave din bătătură, pe cealaltă parte intră suspecţii de corupţie cu cătuşile la mâini.

   Acum, de când a început Târgul de Toamnă, chiar nu mai poţi ajunge la DNA nici dacă vrei. Zecile de tarabe cu legume, fructe şi tot felul de produse blochează complet intrarea în sediul instituţiei. Dacă treci prin zonă, nici prin cap nu-ţi trece că în spatele acelor chioşcuri sunt oamenii care „luptă cu înverşunare” împotriva corupţiei.

   Şi aşa, sediul lor era bine ascuns. Ce-i dădea de gol era o siglă pusă deasupra unei uşi pe care scrie „Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi”. Acum, nici sigla nu se mai vede. Tarabagii au luat prim-planul.

   Probabil, în aceste zile, cât durează Târgul de Toamnă, Gheorghe Ivan, procurorul-şef al DNA Galaţi, şi-a întrerupt activitatea. În cazul în care ar trebui făcute o serie de audieri într-un dosar greu de corupţie, la Galaţi, doar n-o să defileze cu suspecţii încătuşaţi printre gospodinele care au venit să-şi facă provizii pentru iarnă. Norocul lor este că Târgul de Toamnă nu ţine decât trei zile, iar după aia lucrurile vor reveni la normal. Adică, vor rămâne fel de camuflaţi lângă farmacia veterinară şi magazinul de instalaţii sanitare, acoperiţi bine din faţă de tarabele ţiganilor cu flori.

   Petrica Lazăr