Marius Stan: Nu voi ceda presiunilor PSD

   Efectele războiului care se poartă în interiorul Uniunii Social Liberale, între liberalul Marius Stan şi social-democraţii gălăţeni, nu au întârziat să apară. Vineri, aproximativ 50 de pensionari, membri ai Alianţei Europensionarilor din România (organizaţie apropiată PSD), au protestat în faţa Prefecturii Galaţi, împotriva primarului Marius Stan. Timp de aproximativ două ore, vârstnicii au scandat împotriva edilului-şef liberal, nemulţumiţi că primarul a decis să restricţioneze călătoriile gratuite pentru mijloacele de transport în comun destinate bătrânilor. „Pensionarii au ajuns la capătul răbdării. Una ni s-a spus în campania electorală, alta s-a întâmplat. Primarul împreună cu USL-ul îşi bat joc de noi. Şi aşa trebuie să suportăm coplata, acum nu mai avem posibilitatea să circulăm gratuit cu autobuzele decât de 15 ori dus-întors”, a spus Toader Cristea, liderul Alianţei Europensionarilor. Acesta i-a arătat edilului-şef un cartonaş roşu, precizând că „este unul dintre puţinele semne pe care le înţelege”. Marius Stan le-a explicat vârstnicilor că, prin acordarea unui număr limitat de călătorii gratuite, la bugetul local se va face o economie de peste opt milioane de euro. De asemenea, acesta a precizat că subvenţia acordată Transurb pentru călătoriile gratuite ale pensionarilor se ridica la 10 milioane de euro anual, în condiţiile în care mulţi dintre pensionari nu circulau prea des cu autobuzele.

 

   „Au fost bine montaţi”

   Marius Stan ne-a declarat că nu va ceda presiunilor, indiferent câte mitinguri vor fi organizate împotriva sa, precizând că pensionarii, care au protestat în faţa Prefecturii, „au fost bine montaţi”. „Cu banii care se economisesc prin reducerea numărului de călătorii, joi, am hotărât ca pensionarii cu pensia minimă să primească bilete valorice de 100 lei, de Paşte şi de Crăciun. Le-am spus acest lucru, dar se pare că nu au vrut să înţeleagă. Ei erau porniţi şi montaţi de cine trebuia. Nu voi ceda presiunilor (...) Nu am nicio problemă cu nimeni, ei au cu mine”, ne-a declarat edilul-şef. Acesta a lansat o serie de săgeţi către colegii săi de alianţă, precizând că „unii au fost obişnuiţi doar să sape în asfalt”, fâcând referire la viceprimarul PSD Florin Popa. De altfel, nu este prima dată când, voalat, Marius Stan îl atacă pe social-democrat.

   Corina Dobre