Politic

Candidata la Primăria Galați din partea PLUS, Flavia Susnoschi, are o abordare unică privind dezvoltarea durabilă a orașului: Dunărea, principala resursă locală, exploatată în beneficiul gălățenilor. În ultimii 30 de ani, Bătrânul Fluviu a lucrat în beneficiu unor personaje avide de putere și care n-au avut multe de întors gălățenilor ce priveau de pe margine: Viorel Ștefan - politicianul PSD care s-a îmbogățit excesiv prin Navrom SA sau prin Navrom Bac SRL (http://www.
Galațiul are șansa, începând de astăzi, să aibă un primar femeie. Alegerile interne din cadrul Plus Galați au adus-o în atenția publică pe Flavia Susnoschi, o tânără școlită și dinamică trecută cu succes prin procedurile de selecție ale partidului. Flavia Susnoschi este responsabila de comunicare a filialei și membru în Biroul Județean al Plus Galați și se prezintă simplu: ”Am studii superioare tehnice și economice și dețin o experiență de peste 20 de ani d
”Urmează două cicluri electorale care pot scoate România de pe traseul greșit al ultimilor 30 de ani. Singura soluție viabilă pentru ca Alianța noastră să reușească politic este consolidarea proiectului nostru comun, pentru a ne oferi posibilitatea de a prezenta oameni și programe politice în concordanță cu crezurile noastre și nevoile societății. Ce ne dorim este o construcție coerentă ca viziune, cu un program politic comun asumat și cu eficiență decizională și la n
Chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, liberalii gălățeni au transmis un comunicat de presă de un penibil greu de egalat. Textul, pretențios numit ”Revoluția tinerilor liberali gălățeni începe la alegerile prezidențiale!”, este un fel de haka în cuvinte ticluite care să-i îndemne la luptă pe liberalii locali. Încă din start, îndopați cu steroizi din discursul președintelui Iohanis, tăcuții liberali locali sar la gâtul pesedeului, partid învinuit ta
Sătul să tot cotizeze pentru comunicate politice sterile la autointitulatul ”cotidian al gălățenilor”- demnul urmaș al presei comuniste locale, președintele filialei ALDE, Cristian Dima, a intrat în rândul mogulilor. Politicianul gângurit în idei a devenit finanțatorul unei publicații online, botezată Galați 365, care să-i propage cuvântările de o importanță planetară. Mogulul Dima, păstor peste o filială săracă în membri, se și vede intrând pe un cal alb în via
La aproape jumătate de an până la alegerile locale, opoziția autointitulată reformatoare nu a reușit să desemneze candidații sau candidatul comun de primar cu care să reușescă dislocarea pesedeului pietrificat. Nu poți, într-un timp așa de scurt, după alegerile prezidențiale care monopolizează toată atenția electoratului, să-ți promovezi și să-ți impui un candidat la Primăria Galațiului. Asta, într-un oraș muncitoresc în care pesedismul este aproape o religie locală
”Partidul PLUS este capabil, chiar de mâine, să asigure măsurile de igienizare a tuturor domeniilor economice și sociale după plecarea PSD de la guvernare. Pe scurt, măsurile pe care le propunem imediat ce ajungem la guvernare sunt următoarele: Reforma statului – constituțională, electorală, reformarea administrației publice și reformarea justiției. PLUS vrea o reformă radicală a Constituției, dizolvarea mai facilă a Parlamentului, scăderea numărului total de parlamenta
”Partidul DEMOS lansează un instrument public de monitorizare a conflictelor de muncă - https://taramunciiieftine.ro - pentru ca adevăratele forțe ale bunăstării economice, lucrătoarele și lucrătorii, să se regăsească și să se poată susține reciproc în fața patronatelor și a autorităților publice. Într-o țară unde indicatorii economici cresc în fiecare an, munca produce sărăcie. Această stare generalizată de injustiție socială este inacceptabilă. Num
Așteptăm, de trei ani, să vedem cum crește un partid-speranță la Galați, Uniunea Salvați România (USR), filială de la care dorim o reacție în forță la adresa obositelor concubine PSD și PNL. Speranțele gălățenilor au fost, însă, ignorate chiar de personajul politic care și-a asumat răspunderea de a întări partidul pe plan local. Bogdan Rodeanu, odată văzut deputat, a uitat complet de transparența pe care o datorează electoratului local și de faptul că și-a asumat
Clona nereușită a lui Eugen Durbacă, Cristian Dima, băiatul ăla care reușise să-l lase pe fostul primar roșu fără desuurile liberale de la ALDE, se reunește cu tătukul infractorilor, prin alianța care se prefigurează cu Pro-România. Pentru gălățeni, alianța în care se aruncă președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pare un film prost cu infractori politici și milițieni distrați. Ca imagine, cumetria, care se montează la Galați între Cristian Dima și Eugen Durba

Pagina 2 din 63