Pierdem investiţii de milioane de euro din cauza birocraţiei

   Numai în ultimele luni, Galaţiul a pierdut investiţii importante, în special în Zona Liberă, pentru că autorităţile nu au eliberat la timp autorizaţiile de mediu. Agenţia Regională de Protecţia Mediului Galaţi susţine, însă, că vina nu îi aparţine şi pasează motanul în curtea oamenilor de afaceri. „Nu facem altceva decât să respectăm legislaţia. Suntem permanent în contact cu firmele care ne solicită autorizaţii de mediu şi le eliberăm în câteva zile. Dacă sunt întârzieri, ele se înregistrează din vina societăţilor, pentru că, până nu îndeplinesc condiţiile legale, nu le putem elibera autorizaţiile de mediu”, a declarat Robert Mihai Rusu, directorul executiv adjunct al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Galaţi. Oamenii de afaceri s-au plâns, în mai multe rânduri, că li se refuză eliberarea autorizaţiilor pe motiv că trebuie protejate diverse specii de plante şi animale, deşi de multe ori lucrurile nu stau deloc aşa. În momentul de faţă, se mai înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi doar 100-150 de contracte de muncă pe zi, în condiţiile în care anii trecuţi numărul acestora era de cel puţin câteva ori mai mare. Şi directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi, Constantin Onica, recunoaşte că împotriva administratorilor de firme se comit abuzuri, iar această stare de fapt îi determină de multe ori să renunţe la afaceri. „Este adevărat că în momentul de faţă agenţii economici sunt supuşi la numeroase controale din partea instituţiilor cu atribuţii în acest sens, dar acest lucru nu este normal. Trebuie să existe o coordonare, iar dacă o firmă a fost controlată odată, nu trebuie să se mai revină cu alte şapte controale, pentru că administratorul acela nu mai poate face nimic altceva”, susţine Constantin Onica. Deşi situaţia este recunoscută de instituţiile statului, nu s-a făcut nimic, până acum, pentru a reduce bicrocraţia şi a limita supracontroalele asupra oamenilor de afaceri.

   Valentin Trufaşu