Galațiul și Sud Estul României - locul opt într-un top al subdezvoltării în Uniunea Europeană

   Conform ultimelor date prezentate de Biroul European de Statistică (Eurostat), titlul de cea mai săracă regiune de dezvoltare din Uniunea Europeană este deținut, la egalitate, de cele mai sărace regiuni din cele mai nevoiașe state membre ale uniunii, Bulgaria și România. Ne referim aici la regiunea Severozapaden (din nord-vestul Bulgariei, cu capitala la Pleven) și la regiunea Nord-Est din țara noastră ce cuprinde județele moldovene Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Ambele raportează un Produs Intern Brut (PIB) regional pe locuitor, în funcție de puterea de cumpărare, de doar 7.200 euro pe an, doar 29% din media UE, ce se situează la 25.100 euro pe an.

   De altfel, acest nivel mediu de prosperitate al comunității economice europene este un vis pentru majoritatea regiunilor de dezvoltare din țara noastră, cu excepția regiunii București – Ilfov, cu un PIB pe locuitor de 30.700 euro pe an (122% față de media UE!). Nicio surpriză că printre regiunile cele mai expuse sărăciei se regăsesc cele din sudul țării și vorbim aici de regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, cu un PIB pe locuitor de doar 9.200 euro/an, dar și de regiunea Sud-Est (din care face parte și Galațiul, alături de Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea și Vrancea, pe un nedorit loc al optulea în acest top), cu un PIB per capita de doar cca 9.700 euro/an. Situația din această parte a țării ar fi, fără doar și poate, mai dezolantă dacă nu ar include și cel mai important port maritim al României, Constanța, pol economic cu maximă relevanță în regiune. Asta, mai ales dacă ținem cont și de faptul că realizările bugetare de aici se apropie de un nivel de 50% din încasările totale ale regiunii Sud-Est la bugetul general consolidat.

   Una dintre soluțiile de redresare este legată de politica regională a UE, concepută pentru a promova solidaritatea și coeziunea, astfel încât fiecare regiune să poată să își atingă potențialul maxim, îmbunătățind competitivitatea și ocuparea forței de muncă și alinierea, cât mai repede posibil, a standardelor de viață din regiunile mai sărace la media UE. Astfel, pentru perioada 2014–2020, orientarea politicii de coeziune a UE a fost modificată, având drept obiectiv maximizarea impactului asupra creșterii și asupra locurilor de muncă. În acest interval, UE investește în total 351 de miliarde de euro în regiuni ale Europei. În fapt, politica economică regională urmărește să stimuleze investițiile în regiuni, prin îmbunătățirea accesibilității, furnizarea de servicii de calitate și protejarea mediului, încurajând astfel inovarea, spiritul antreprenorial și crearea de locuri de muncă, depășind în același timp inegalitățile care se pot lua forma unor privațiuni sociale, a unor condiții insalubre de locuit, a educației și îngrijiri sănătății deficitare, a ratei ridicate a șomajului și a unor infrastructuri inadecvate.

   Euforia românilor (ca să nu spunem a gălățenilor) de la momentul aderării la Uniunea Europeană în 2007 s-a diminuat pe măsură ce criza economică și-a arătat colții, iar standardul general de viață a cunoscut deteriorări în special urmare scăderii salariilor reale, a creșterii șomajului, a taxelor fiscale sau apariției unor contribuții sociale suplimentare, a nivelurilor mai scăzute de prestații oferite de autoritățile publice sau a creșterii rapide a prețurilor (mai ales pentru produsele energetice).

   Nimeni nu își propune acum standarde de viață ca în unele din cele mai prospere regiuni europene: Inner London din Marea Britanie, cu PIB/locuitor de 80.400 euro/an, Marele Ducat al Luxemburgului, cu un PIB/locuitor de 66.700 euro/an, sau Stockholm, 43.300 euro pe an per locuitor. Totuși, modul în care alte state ex-comuniste (Cehia, Slovacia, Slovenia în special și mai nou Croația) se luptă să reducă decalajele existente de decenii, prin absorbția fondurilor europene, ce au chiar această destinație expresă, trebuie să reprezinte o lecție pentru polii sărăciei din țara noastră, regiuni dezindustrializate, cu o rată a șomajului în creștere și cu investiții străine aproape inexistente din cauza infrastructurii jalnice.

 

   George Marinescu