Comisia Europeană a aprobat Master Planul de Transport fără autostradă către Galați și cu pod peste Dunăre la Brăila

   Comisia Europeană a acceptat varianta finală și revizuită a Master Planului General de Transport (MPGT), împreună cu documentele ce stabilesc proiectele prioritare și calendarul de realizare, a anunțat, joi 23 iulie, Ministerul Transporturilor. În ambele scenarii (unul optimist, în care până în 2020 s-ar putea face aproape toate marile autostrăzi și drumuri expres din plan, și altul pesimist, cu termene mai largi de execuție), principala arteră de legătură a Galațiului cu restul țării va fi drumul expres Focșani – Brăila – Galați, ce se va continua până la granița cu Republica Moldova de la Giurgiulești (termen 2023). Sub denumirea Milcovia Expres și cu o lungime de 102 km, la un cost unitar prevăzut de 3,92 mil. euro/km. Investiția ar urma să totalizeze în final aproape 400 de milioane de euro. Artera de circulație, prevăzută cu două benzi pe sens, urmează a face parte dintr-un proiect mai mare, intitulat "Drumul Siretului", ce ar urma să interconecteze, de la sud la nord, Buzăul de Suceava și apoi de Vama Siret, la frontiera cu Ucraina.

   Vestea proastă, dacă se poate spune așa, pentru "vizionarii" ocârmuitori ai Galațiului este că un alt fapt tranșat prin MPGT este proiectul arterei Dobrogea Expres, ce ar urma să facă legătura între localitatea constănțeană Ovidiu, prin Tulcea și Cataloi, cu Brăila (în total 187,7 km, prin Isaccea și Jijila). Conexiunea cu orașul vecin ar urma să fie realizată printr-un pod peste Dunăre, în dreptul localității dobrogene Smârdan, acolo unde lățimea fluviului este mai mică, la un cost estimat de cca 154 milioane de euro. Evident că în aceste condiții oportunitatea traversării subterane a Dunării la Galați, proiect major al administrației Stan, rămâne la nivel de fantasmagorie, tipică, de altfel, pentru fostul fotbalist.

   Revenind la ceea ce ne interesează, să menționăm și proiectul drumului trans-regio ce leagă Galațiul de Vaslui și de restul Moldovei, prin Tecuci și Bârlad, cu o lungime totală de 199 km (termen, de asemenea, 2023). La un cost estimat al lucrărilor de doar 500.000 euro/km, investiția va prețui în final sub 100 de milioane de euro, fiind un sector din așa-numitul TR Moldavia, cu conexiuni către Iași, Piatra Neamț și Târgu Neamț, toate cu o singură bandă pe sens.

Per ansamblu, Master Planul de Transport al României prevede, la această dată, realizarea a unsprezece sectoare de autostradă, cea mai costisitoare urmând a fi porțiunea Târgu Neamț - Târgu Mureș, cu o lungime de 183,8 km, la o valoare estimată de aproape 3 miliarde de euro. De asemenea, au fost prioritizate 19 drumuri expres, 24 trans-regio, 5 euro-trans și 14 variante de ocolire pentru tot atâtea localități urbane, în total peste 26 miliarde de euro.

   Principala problemă, ca și până în prezent, rămâne constituirea surselor de finanțare, pe lângă fondurile structurale și sume alocate de la bugetul de stat, obligatorie fiind și contractarea de împrumuturi.

   George Marinescu

 

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate