2,4 miliarde lei se află în conturile bancare ale gălățenilor, majoritatea evitând riscul valutar

   Gălățenii, persoane fizice, dețin în depozite bancare, la finele lunii mai 2015, circa 2,43 miliarde lei (1,73% la nivel național), din care peste 60%, adică aproape 1,54 miliarde, sunt în lei. Per ansamblu, românii dețin depozite bancare în valoare de 140,5 miliarde de lei (76% la termen), din care aproape 88 de miliarde sunt constituite în moneda națională, circa 45 de miliarde sunt în euro, iar doar alte 7,5 miliarde sunt în franci elveţieni şi dolari, două monede care s-au apreciat puternic faţă de leu pe parcursul anului.

Regele depozitelor bancare la mijlocul lui 2015 este dolarul american. USD s-a apreciat în primele șase luni cu 0,23 unități față de leu. În aceste condiții, un depozit înființat de o persoană fizică din România la începutul anului, în valoare de 4.000 de lei (adică 1061 USD la cursul din 5 ianuarie 2015, de 3,77 lei), ar fi adus deținătorului, la o dobândă medie calculată a pieței bancare de 1,1%, 6 USD, adică 24 lei (la cursul din 30 iunie). De alți 244 de lei ar putut beneficia de pe urma masivei deprecieri a leului față de moneda americană, în acest prim semestru, câștigul total fiind, astfel, de 268 lei.

   Un depozit similar în euro, ar fi valorat la cursul de deschidere din 2015, circa 889 de euro. La o dobândă medie, similar calculată, pentru un depozit la termen pe șase luni, dar fără capitalizare ca și mai sus (pentru simplificarea calculelor) de 1,3%, plusul de șase euro (27 lei) ar fi anulat efectiv de deprecierea monedei unice europene față de leu cu 0,03 lei, în aceste șase luni din 2015 (de la un curs de 4,5 lei la cel de 4,47 lei în 30 iunie 2015).

   În fine, un clasic depozit în lei ar fi adus deponentului un câștig semestrial, în aceleași condiții de mai sus, de 48 lei (la o dobândă medie de 2,4%).

   Lipsa datelor pe care le deținem referitoare la dobânzile acordate de băncile comerciale pentru depozitele în franci elevețieni (CHF) ne scutesc de la această comparație și așa neprielnică celor care care au luat credite (nu puțini) în această monedă, considerată acum exotică.

  Evident, economiștii de renume recomandă deponenților minimizarea riscurilor prin crearea unui portofoliu variat, în vederea eliminării riscurilor valutare, inclusiv prin susținerea fondurilor de pensii private, o problemă de viitor proxim pentru români.

   George Marinescu