Aqualand la Galați există chiar fără ca Marius Stan să o știe

   Odată cu astuparea gropii de pe Faleza superioară, Galațiul rămăsese fără niciun obiectiv turistic de importanță națională. Situația jenantă pentru administrația locală a fost remediată de către câțiva gălățeni inventivi. Aceștia, impulsionați de căldura năucitoare de afară, au transformat pontonul fără rost, ancorat în dreptul scărilor de la Elice, în aqualand-ul promis de candidatul devenit primar, Marius Stan. Așa cum se vede în imaginea alăturată, după ce și-au tocit turul pantalonilor pe toboganele improvizate din balustradele scărilor de travertin, tinerii au transformat pontonul în trambulină pentru plonjoane în apele răcoroase ale Dunării. Asta, după ce au făcut slalom printre gărdulețele care bordează noua groapă de pe Faleză, cea din fața fostului restaurant Valurile Dunării. După unii specialiști, noul circuitul este de dificultate maximă, ceea ce face ca aqualand-ul spontan de la Galați să fie considerat cel mai interesant din țară. La această clasificare contribuie și faptul că țucălarul senatorului Durbacă, directorul de la Gospodărie Urbană, Eduard Grosu, era plecat în concediu atunci când a fost inventat Aqua Parc Faleza și nu a apucat să-l taxeze. Pe de altă parte, nici primarul Marius Stan nu a fost la fel de spontan precum tinerii din imagine și nu a apucat să taie panglica inaugurală. Incidentul de imagine s-a produs din cauză că purtătoarea de vorbe a primăriei, Ema Turcu, nu i-a șoptit la timp fotbaliatorului o informație vitală: ce ministru trebuie invitat la inaugurarea apei reci din Dunăre. Extraordinar este și faptul că, atunci când imortalizam noua realizare a edilului Stan, pe Dunăre se scurgea agale un vapor care părea încărcat cu marfă, situație care nu prea se repetă într-un an.

   Dacă nu era butaforie, vaporul ar fi putut avea legătură cu parcul de distracții. În urmă cu peste un an, atunci când a apărut peste noapte pontonul albastru, primarul Stan jura că nu știe cine a avut îndrăzneala să-l așeze acolo fără autorizație. După ce și-a mai scărpinat capul cu mâna șefului Poliției Locale, Mihai Manoliu, fotbaliatorul a anuțat că acolo va acosta un vapor de agrement. Oficial, nava de agrement aparținea unei firme obscure, Pontic Trans. Neoficial, pontonul urmează să fie folosit de frații din PSD ai edilului, adică de deputatul Ștefan Viorel și de Constantin Hârțan, directorul NAVROM, care își doresc o cârciumă pe apă ce ar putea bloca activitatea Aqua Parc Faleza.

   Sorin Țiței

Adaugă comentariu

Codul de securitate