Solidaritate cu Filipine

   Ororile provocate de taifunul Haiyan sunt de neimaginat. 10.000 de oameni au fost uciși de valurile înalte de peste 7 metri și de rafalele de vânt cu o viteză de peste 300 km/oră. Tacloban, un oraș de 200.000 de locuitori, arată acum ca și când ar fi fost lovit de o bombă atomică. Este cea mai puternică furtună înregistrată până acum, iar dacă nu acționăm rapid, va ramâne doar prima dintr-o lungă serie de catastrofe. 
   Chiar acum, toate țările lumii participă la o conferință pe tema încălzirii globale, urmând să decidă dacă vor acorda miliardele promise pentru protejarea celor afectați de dezastrele provocate de schimbările climatice. Yeb Sano, negociatorul-șef al delegației filipineze, s-a adresat întregii adunări pentru a anunța, cu lacrimi în ochi, că va intra în greva foamei până când se va ajunge la un acord clar pentru salvarea familiei sale, a compatrioților săi și a tuturor țărilor care ar putea fi afectate în viitor de astfel de furtuni violente. 
   Yeb înfruntă singur o adunare de birocrați care nu fac aproape nimic pentru a îl ajuta. Dar dacă vocile a 29 de milioane de oameni i se vor alătura, am putea schimba direcția dezbaterilor și forța cei mai bogați poluatori ai lumii să plătească. Yeb are nevoie de ajutorul comunității noastre. Semnați acum petiția urgentă:
https://secure.avaaz.org/ro/a_future_of_super_storms_ndo/?bKPcSeb&v=31189 
   După furtună, Yeb Sano a încercat timp de mai multe ore să dea de urma fratelui său. Într-un final, acesta a fost găsit într-o echipă de voluntari care mută cadavrele victimelor pentru a permite accesul forțelor umanitare în zonă. Imediat după ce a primit vestea legată de fratele său, Yeb a ținut un discurs impresionant în fața delegaților din întreaga lume: 
   ”Vorbesc în numele delegației mele. Dar, și mai important, vorbesc în numele nenumăraților oameni ale căror voci au dispărut pentru totdeauna în urma tragediei. Vorbesc în numele celor care au rămas orfani. Vorbesc în numele celor care luptă acum într-o cursă contracronometru, pentru a salva supraviețuitorii și a alina suferințele celor loviți de dezastru. Putem lua chiar acum măsuri drastice pentru a evita un viitor în care taifunuri de o asemenea amploare ar putea deveni o problemă cotidiană... Tragedia care s-a abătut asupra țării mele ca urmare a acestei catastrofe climatice e o nebunie curată. Criza încălzirii globale e o nebunie curată. E timpul să oprim această demență. Chiar aici, în Varșovia.” 
   Să nu uităm victimele taifunului Haiyan și să nu uităm că același pericol planează mai departe asupra multor altor oameni. E de datoria noastră să privim mai departe decât liderii noștri. Încălzirea globală ucide. Încălzirea globală trebuie oprită. Un angajament financiar ferm pentru luarea de măsuri concrete împotriva încălzirii globale este o parte esențială a acordului global de care avem nevoie disperată pentru a salva planeta. Cele mai bogate țări ale lumii au promis deja milioane de euro pentru a susține aceste eforturi, dar banii promiși întârzie să apară. Avem nevoie de de o schimbare de direcție. Tragedia din Filipine, petrecută în timpul conferinței ONU, este un punct de răscruce: țările dezvoltate nu mai pot da înapoi de la îndeplinirea angajamentelor pe care și le-au luat. 
   Dă click mai jos pentru a fi alături de Yeb, de țara sa și de toți cei care au fost sau ar putea fi, în viitor, victime ale ale dezastrelor provocate de încălzirea globală:: 
https://secure.avaaz.org/ro/a_future_of_super_storms_ndo/?bKPcSeb&v=31189 
   Yeb și-a încheiat discursul cu următoarea promisiune: ”Din solidaritate cu compatrioții mei care se zbat pentru a găsi ceva de mâncare și cu fratele meu care nu a mâncat nimic de trei zile, cu tot respectul pentru dvs., domnule Președinte, și pentru ospitalitatea oferită, voi intra acum într-o grevă a foamei pentru protecția mediului. Asta înseamnă că nu voi mai mânca nicio firmitură pe durata aceste conferințe, până când o soluție realistă nu va apărea la orizont”. Împreună, putem răspunde la această provocare și reda speranța lui Yeb, familiei sale și celor mai vulnerabili cetățeni ai lumii. 
   Ricken și întreaga echipă Avaaz 

Adaugă comentariu

Codul de securitate