Economic

Părinții cu venituri peste medie cheltuiesc lunar între 1.000 și 3.000 lei pentru produsele dedicate copiilor
   În perioada sarcinii și în primii 3 ani din viață ai copilului, mamele din România alocă bugete generoase pentru produsele și accesoriile destinate celor mici, potrivit Bebikut.ro, magazin online de pe piața locală, specializat în comercializarea de articole premium pentru copiii de până în 5 ani.     Astfel, familiile din România cu venituri peste medie cheltuiesc lunar între 1.000 și 3.000 de lei pentru produsele speciale pentru copii, mare parte dintre
Ambasada SUA a selectat Romina Furniture drept „Antreprenorul lunii septembrie”.
   Programul Ambasadei intitulat „Antreprenorul lunii” aduce în prim plan persoane şi companii care demonstrează cele mai importante trăsături ale unui antreprenor. Un antreprenor vede potenţialul existent într-o idee nouă şi face un pas îndrăzneţ, şi adesea riscant, folosindu-şi doar calităţile, perseverenţa şi curajul pentru a transforma acea idee în realitate. Prin intermediul programului „Antreprenorul lunii”, Ambasada aduce în prim plan antreprenori car
Agenția americană pentru comerț și dezvoltare sporește susținerea securității energetice în România
   Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA) a acordat finanţare în valoare de 956.000 de dolari pentru susţinerea Proiectului Transgaz S.A. de Extindere a Gazoductelor. Finanţarea va permite efectuarea unui studiu de fezabilitate în vederea îmbunătăţirii şi confirmării proiectului tehnic şi specificaţiilor economice şi financiare pentru construirea porţiunii româneşti a proiectelor gazoductului Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BHRA) şi conductei Ţ
Reparația școlilor din Galați continuă să fie apanajul firmelor cu susținere politică
   Reabilitarea unităților de învățământ din Galați se desfășoară conform unei prezentări afișate în submeniul "Relații cu publicul" de pe site-ul administrației municipale, unul  cu aspect de ghișeu virtual obosit.    În spatele aparențelor regăsim, potrivit datelor publicate la 15 iunie 2015, firme ce au ca principal obiect de activitate comerțul cu metale și minereuri metalice, pardosirea și placarea pereților, fabricarea de mobilă și chiar
Județul pesedizat Galați a depășit planul la export cu o economie aflată în cădere liberă
   Ultimele cifre ce înfățișează starea economico-socială cosmetizată a județului Galați, la jumătatea anului 2015, aduc în discuție o îmbunătățire considerabilă a activității industriale. Asta, în ”documentele de o reală valoare teoretică” emise de politicienii PSD care se fac responsabili de distrugerea economiei județului. Astfel, volumul producției în acest sector de activitate al economiei, după cifrele lor, a cunoscut o creștere cu aproape 31 de pro
Situația salarizării medicilor și profesorilor nu prezintă interes pentru mediul politic gălățean
   Un salariat bugetar gălățean din domenii precum administraţie publică şi apărare (incluzând aici asigurarea ordinii și liniștii publice), precum și din sistemul public de asigurări sociale, a ridicat în anul 2013 un salariu mediu net de 2.361 de lei, echivalentul a doar 530 de euro. Aceste valori sunt superioare cu aproape 1.000 de lei față de cele realizate de personalul din învățământ și din sănătate. Conform datelor Institutului Național de Statistică, la
Dezindustrializarea Galațiului: Elnav i-a scăpat din gheare lui Chelu în pliscul lui Manglea
   Fosta "Întreprindere Navală de Elice și Piese Turnate din Fontă" (INETOF) a fost înființată în anii '70 cu scopul de a asigura industriei navale românești componente produse în ţară. Asta, din dorinţa de a reduce importurile, accentul fiind pus pe producţia elicelor, chiar și pentru petroliere de 150.000 tdw. Inițial, a funcționat ca o secție a fostei IMNG (actuala Menarom), iar ulterior de sine stătătoare. În 1978 a fost produsă prima elice la INETOF, în urm
Galațiul duce lipsă de turiști nu și  de studii despre potențialul turistic
   Faptul că potențialul turistic al județului Galați nu este exploatat nu reprezintă nicio noutate. Cu toate acestea, în luna noiembrie 2013, un grup de cercetători gălățeni a realizat, având ca beneficiar Consiliul Județului Galați, un studiu științific exact pe această temă. Lucrarea are 287 de pagini și poate fi consultată pe site-ul instituției, constituindu-se într-o primă etapă de identificare și clasificare a formelor de turism practicabile în județul
Unul din trei români este nemulțumit de piața muncii
   În urma unui studiu realizat pe un eșantion format din 1.500 de persoane, specialiștii în recrutare ai site-ului cu locuri de muncă smartdreamers.ro au putut indica vârsta medie la care românii își încep aventura profesională, precum și job-urile care se pretează cel mai bine persoanelor fără experiență. De asemenea, din studiu reiese și părerea generală a românilor în legătură cu experiențele lor de până acum.        19 ani, vârsta
Dezindustrializarea Galațiului: Creditele bancare de la Intfor l-au copleșit pe Andrei Lișinschi
   Actuala Intfor SA Galați a fost înființată în 1921, sub numele de Titan, de către celebrul industriaș Max Auschnitt, în scopul producției de tablă laminată la cald. Firma a avut un parcurs ascendent, cu investiții permanente în perioada interbelică, astfel încât producția realizată aici reprezenta peste 75% din producția totală de laminate a țării înainte de Al Doilea Război Mondial. În 1948 a avut loc naționalizarea Uzinelor Metalurgice Titan, denumirea sc

Pagina 8 din 30