Băiatul din imagine, Ștefan Voinea, este un tânăr de succes, funcționar public în Primăria Galați și membru de seamă al PSD, dar și deținător al unor afaceri înfloritoare, prin intermediul soției. Până la acest punct, tabloul seamănă izbitor cu cel al lui Costel Gafton, finul primarului Ionuț Pucheanu, care este președintele CA al Administrației Piețelor și deținător de firmă abonată la contracte cu municipalitatea. Dar, Ștefan Voinea, spre deosebire de Gafton, este
Numirea lui Mihai Manoliu în funcția de subprefect al Galațiului i-a surprins până și pe pesediștii locali, care se pare că aveau alte planuri pentru funcția eliberată de omul lui Eugen Durbacă, Răzvan Daniel Olaru. Prin această numire, Galațiul și-a reîntregit un cuplu celebru de comici ai politicii: Picu Roman – viceprimar și Mihai Manoliu – subprefect. Cei doi au mai făcut echipă în Comisia de Urbanism a Consiliului Local, cu mulți ani &ici
Cel mai important factor de risc pentru apariţia cancerului de col uterin este  infecţia cu HPV
   Studii recente au arătat că utilizarea prezervativului nu este foarte eficientă în prevenirea transmiterii HPV. Motivul este că acesta nu acoperă toate zonele genitale în care poate fi localizat virusul.    Jumătate din femeile diagnosticate cu cancer de col uterin au vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani. Asimptomatic, cancerul e col este greu de depistat în stadiu incipient când se soluționează cu o rată de supraviețuire de aproape 100%. Dacă stadiul d
Mafia permiselor auto din Galați este ocrotită de DNA
Dosarul penal privind traficații de permise auto din județul Galați, instrumentat de procurorul Paula Tănase, de la Parchetul de pe lângă Tribunal, care s-a soldat până acum doar cu arestarea unui intermediar, a fost blocat de Direcția Națională Anticorupție. Procurorul Marius Iacob - de la Parchetul General, ajuns între timp adjunctul Codruței Kovesi la DNA, a hotărât ca dosarul, în care sunt implicați polițiști de la Rutieră și de la DGIPI, să fie preluat de Parchetul de
Modernizarea centrului Galațiului cu dale cenușii, care s-au ”ciobit” la nici un an de la montare, continuă cu atacul distrugător la parcul Eminescu. Cu bani luați dintr-un împrumut bancar de 100 de milioane de lei, pe care gălățenii îl vor plăti vreo 30 de ani, acest băiat de cartier, parașutat de forțe oculte primar al urbei prăfuită de la Dunăre, ne propune, pentru început, înălțarea gardului ce înconjoară parcul. Peste zidul deja existent, care ar fi trebuit să di
Organizația Județeană PSD Galați, condusă de europarlamentarul pușcăriabil Dan Nica, și-a anunțat apartenența la corul de susținători ai moțiunii de cenzură pe care o aplică Liviu Dragnea propriului său guvern. Inițial, atitudinea ministrului de Finanțe demisionar Viorel Ștefan părea una de sfidare a tătukului politic Liviu Dragnea. A fost doar o lovitură de imagine! Oportunistul politic Viorel Ștefan, cel care în cinci mandate de parlamentar nu a făcut nimic pentru
După cancerul de piele, cancerul de sân este afecţiunea cu cea mai mare incidenţă în rândul femeilor
   Vârsta, istoricul familial, terapiile iradiante sau afecţiunile pre-maligne ale sânului  sunt factori care pot influenţa apariţia bolii.  Chiar dacă nu există metode de prevenţie, diagnosticarea precoce a afecţiunii maligne este cel mai important pas spre vindecare. Dr. Kemal Raşa, medic specializat în chirurgie generală, la Anadolu Medical Center, Istanbul,  spune că 1 din 8 femei dezvoltă cancer de sân în prezent, astfel că diagnosticarea timpurie e
Raportul M S privind clinica Hyperion incriminează DSP Galați și ocolește colaborarea anestezistului Bacalbașa
   Corpul de control al Ministerului Sănătății a constatat numai nereguli privind autorizarea și funcționarea Societății Civile Medicale dr. Doboș și asociații – Clinica Hyperion. Raportul, efectuat în urma controlului dictat după decesul pacientei Irina Ciuraru, scoate în evidență faptul că unitatea medicală a funcționat prin acoperirea instituționalizată a unui lanț de ilegalități. Încă de la înființare, din anul 2009, clinica Hyperion a fost tratată cu
Sub competenta îndrumare a șefului gunoierilor, primarul Ionuț Pucheanu, individ care își conservă funcția de director al Ecosal, Galațiul a devenit un paradis al exprimării artistice. Din păcate, de prost gust. Ultima apariție în domeniul exprimării edilitar-artistice este o instalație creată de gunoierii de la Ecosal și amplasată pe Faleza Dunării, chiar la intrarea pe pasarela ce duce la terasa vicepremierului Viorel Ștefan (http://www.nepasadegalati.ro/actualitate/3057-mar
Atunci când credeam că liberalul iubitor de pesedeu Victor Paul Dobre s-a dat la fund, după ce și-a văzut opera de distrugere a filialei PNL Galați, acesta a revenit ca șef peste Stângă și Gîscă (http://www.nepasadegalati.ro/politic/2781-pnl-galati-viitor-de-aur-are-cu-stanga-si-cu-gisca.html). Vestea minunată ne-a adus-o președintele de carton al filialei, senatorul George Stângă, cel care nu a pierdut ocazia să-l scuture de scame, într-un comunicat,
Specialiştii avertizează: „Tromboembolismul venos este o afecțiune mult prea frecventă și periculoasă pentru a fi ignorată”
   Se estimează că tromboembolismul venos (TEV) este a treia cea mai frecventă boală cardiovasculară, cauzând anual peste 550.000 de decese în UE. La Congresul Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă de la Sinaia a fost lansată în 16 mai a treia ediție a Ghidului de profilaxie a tromboembolismului venos    Bucureşti – 21 mai 2013 – Tromboembolismul venos (TEV), manifestat ca tromboză venoasă profundă (TVP) și embolism pulmonar (EP), este c
Martorii din dosarul traficanților de permise auto  – amenințați și abandonați de autorități
   Filiera de eliberare ilegală a permiselor auto, din Tecuci, nu a fost destructurată de autorităţi, dar produce victime. Doi dintre martorii dosarului penal, ratat din cauza scurgerii de informaţii din cadrul DGIPI Galaţi, sunt ameninţaţi şi abandonaţi de autorităţile care ar fi trebuit să le asigure protecţie. Astfel, una dintre cele mai mari afaceri privind eliberarea contra şpagă a permiselor auto, de talia celor din Bucureşti sau Piteşti, a fost investigată doa
Pesedistul gălățean Viorel Ștefan, înainte de a fi membru de partid, este un om cu școala făcută la timp, doctor în economie la Universitatea ”Dunărea de Jos”, fost director general al celei mai mari firme de navigație fluvială. Viorel Ștefan este membru al partidului care l-a propulsat în funcția de ministru din anul 1993 și este un om foarte bogat. Doar anul trecut, după cum reiese din declarația sa de avere, Viorel Ștefan a câștigat din div
Morții sunt de vină pentru stația de epurare inexistentă din cartierul Cantemir
   Investigaţiile privind modul în care s-au plătit 27 de miliarde de lei vechi pentru o stație de epurare inexistentă, în cartierul „Dimitrie Cantemir”, au ajuns aproape de final. Concluzia este de-a dreptul tragico-comică: morții sunt de vină. Aceasta a fost concluzia primarului municipiului Galați, Marius Stan, care a declarat că dirigintele de șantier este mort, prin urmare oamenii legii vor trebui să sape mult și bine până când vor fi descoperiți cei care au
În spatele campaniei de toaletare a arborilor din Galați se ascunde o altă campanie, susținută de aceeași firmă a municipalității, Gospodărire Urbană, prin care zeci și poate sute de arbori sănătoși sunt retezați. Acțiunea de distrugere a naturii a fost sesizată de gălățeni, care au cerut sprijinul ziarului local Viața Liberă pentru oprirea masacrului ecologic. Autointitulatul ”cotidian al gălățenilor” le-a răspuns solicitanților cu un articol prin care îi anunț
Pe măsură ce oamenii politici din Galați dovedesc că nu se pricep la politică și la administrație, în plan local și la nivel național, aceștia simt mai acut nevoia să fie adulați de presă și să-și manipuleze electoratul. Și pentru că presa independentă din Galați, așa subțire cum este, refuză uneori să le satisfacă orgoliile, băieții verzi din politică au lăsat la o parte munca de partid sau din administrație și au trecut să-și facă propriile publicații o
Prim-procurorul Jalbă a bruscat-o pe mama martorului din dosarul traficanților de permise auto
   Ionel Roset, omul care a reușit să deconspire o rețea de traficanți de permise auto, la Tecuci, a fost abandonat de autorități și continuă să fie amenițat. În urmă cu o săptămână, imediat ce cazul a apărut în ziarul nostru, mama lui Roset a fost bruscată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, Neculai Jalbă. Femeia, speriată de faptul că băiatul ei a fost lăsat la mâna infractorilor, care nu contenesc cu amenințările, a cerut o au
Ionuț Pucheanu putea fi un bun securist, dacă păstra tradiția din familie, dar a ales calea mai ușoară și mai bănoasă a politicii. Nici gălățenii, în cazul lui Pucheanu, nu pot fi acuzați în totalitate că acesta a ajuns primar (http://www.nepasadegalati.ro/investigatii/2457-copilul-de-trupa-al-serviciilor-ionut-pucheanu-va-fi-inscaunat-primar-al-galatiului.html). Votul lor a fost ramforsat și iată că avem un primar tânăr și care are explicații pentru toate g
Cititorii de contoare electrice de la Sindserv SA ne ”ard” la consum și produc bani negri
   ”Băieții deștepți” din sindicatele care activează în domeniul energiei fac bani buni din citirea contoarelor consumatorilor casnici. Pe lângă profiturile substanțiale, cititorii de contoare electrice produc și bani negri, prin aiurirea clienților în urma încărcării fictive a facturilor, bani care ajung, în unele cazuri, în lumea politică. Încă din 2002, Electrica Muntenia Nord a externalizat activitatea de citire a contoarelor, afacere care a fost preluată
Frica pesediștilor locali de Liviu Dragnea și frica liderului gălățean al PSD, Dan Nica, aflat pe poziția a cincea pe lista de partid pentru europarlamentare, că nu va obține un nou mandat, au dus la o situație încordată în administrația locală. Instituțiile din subordinea Consiliului Județean Galați, condus de Costel Fotea, și cele din subordinea primarului Ionuț Pucheanu fac presiuni asupra angajaților să se prezinte, sâmbătă dimineața, la mitingul PSD de la Casa de Cu

Pagina 83 din 94