Actualitate

Se știe că pantofii, încălțămintea în general, reprezintă acel element al ținutei care ne însoțește zilnic și care o completează. Practic, încălțămintea purtată poate scoate din anonimat o ținută aparent banală, motiv pentru care trebuie aleasă cu mare atenție. Ne aflăm în plin sezon rece, iar pantofii nu sunt o opțiune tocmai viabilă. Ghetele, bocancii, cizmele au luat locul încălțămintei lejere. Ne vom opri astăzi asupra ghetelor
Ideea privind salvarea ansamblului de patrimoniu Pescăriile Statului și transformarea acestuia, printr-un parteneriat public-privat, în port turistic, prezentată în www.nepasasadegalati.ro în urmă cu aproape un an, nu a trezit niciun interes primarului sau președintelui Consiliului Județean Galați. Asta, în condițiile în care cel puțin primarul Ionuț Pucheanu este conștient de faptul că Galațiul nu poate fi inclus, altfel, în circuitul turistic al
În urmă cu vreo trei săptămâni, primarul pesedist al Galațiului, Ionuț Pucheanu, poza cu o morgă pătrunsă de evlavie și cu tricolorul pe piept la inaugurarea monumentului ”Apărătorii orașului Galați”. Imaginea cu minisecuristul Pucheanu având tras tricolorul peste piept se repetă la fiecare eveniment de comemorare a eroilor neamului la care, eventual, istoria se îmbină și cu o ocazie religioasă de a pupa moaștele unor sfinți. Falsul respect
Într-un total dispreț față de gălățeni și acoperiți pe deplin de ”Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, act normativ promovat de PSD pentru a-și fideliza electoratul care lucrează în administrația locală, primarul Pucheanu, viceprimarii și directorii generali și-au tras salarii peste cel al președintelui Iohannis. După cum reiese din anexa la HCL 41/25.01.2018 (foto 2), botezată ”Salariile de bază pentru funcțiile contractual
Mai întâi luăm tot ce putem din bugetul local și apoi, dacă este obligatoriu, plătim și noi taxele și impozitele datorate municipalității. Așa a gândit familia Ardean, Bogdan – director al firmei municipalității Gospodărire Urbană, și Raluca – purtătoarea de cuvânt a primarului Ionuț Pucheanu (http://www.nepasadegalati.ro/politic/2982-familia-de-angajati-ai-municipalitatii-ardean-emblema-noii-generatii-de-lipitori-pesediste.html). În cond
Dezamăgiți de strategia aleasă de președintele Iohannis privind acceptarea premierului propus de Alianța PSD-ALDE, gălățenii s-au mișcat mai greu la protestul programat sâmbătă seara. Nucleul dur al manifestanților, aproape 200 de gălățeni, a ales calea Bucureștiului. Protestatarii care au ieșit la manifestația desfășurată pe platoul Monumentului Eroilor Martiri ai Revoluției, din fața Prefecturii, au părut mai timizi decât impunea momentul, considerat de soci
Efectele legii dată de PSD, prin care administrațiile locale pot mării salariile funcționarilor din aparatul propriu, apar în bugetul Galațiului pentru anul 2018. Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, care va fi votat în următoarea ședință a Consiliului Local Galați, are drept pilon de susținere bugetul pentru plata salariilor angajaților din primărie, în valoare de 41,8 milioane lei. Astfel, suma reprezintă a noua parte din bugetul total al Galațiului,
Administrația locală condusă de primarul pesedist Ionuț Pucheanu nu are nicio idee privind atragerea fondurilor europene în investițiile locale. Din acest motiv, gălățenii vor plăti zeci de ani împrumuturile și dobânzile bancare prin care primarul Pucheanu încearcă să-și facă imagine pentru un nou mandat. Aproape un milion de euro, adică 3.394.307 lei fără TVA, din împrumutul de 100 milioane de lei de la CEC Bank, va fi cheltuit pentru amenajarea u
De Sărbători, vreo două familioane de câini iubitori de ”ciumă roșie” îl așteptau în zadar, lângă monumentul Eroilor Sovietici din cimitirul Eternitatea, pe directorul firmei municipalității Gospodărire Urbană, Bogdan Ardean. Aflaseră că directorul așezământului este susținut de prietenul său bun, primarul Ionuț Pucheanu, și că amândoi sunt iubitori de roșu ferrari. Câțiva metri mai departe, altă gașcă de comunitari s
Indivizi care până în urmă cu ceva ani purtau cisme de cauciuc și își numărau cuvintele din vocabular pe degetele unei singure mâini au apărut astăzi în costume Armani, debarcați din Mercedesuri, la Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluției. Politrucii roșii gălățeni de la PSD și ALDE au umplut platoul din fața Prefecturii și au transformat într-o sărbătoare proprie momentul solemn al comemorării tinerilor care s-au jertfit pentru libertatea

Pagina 8 din 88