Provocări ale discursului public: viață privată, discriminare, discurs instigator la ură - Galați, 22 octombrie 2014

   Centrul pentru Jurnalism Independent vă invită la o discuţie pe tema răspunderii civile, penale sau etice a celor ce comunică public – jurnalişti, activişti civici, profesionişti în domeniul relaţiilor publice. Întâlnirea va avea loc în data de 22 octombrie, ora 17.00, la Colegiul Național Al. I Cuza (Aleea Școlii, nr.1).

   Intoleranţa a devenit o prezenţă comună în discursul public din România. În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, tema diversităţii etnice sau religioase a fost deja folosită în poziţionarea pro sau contra unor candidaţi. Noul Cod Penal prevede pedepse cu închisoarea pentru instigarea la discriminare.

   În plus, sfera vieţii private a devenit temă de dispută între Curtea Constitiuţională şi serviciile de informaţii. Publicarea de informaţii din dosarele de corupţie poate fi pedepsită, şi ea, cu închisoarea. Toate acestea constituie adevărate  provocări la adresa comunicării publice, cu care jurnaliştii, ONG-urile şi profesioniştii de PR se confruntă zi de zi.

   Discuţia noastră îi va ajuta pe participanţi să distingă aspectele legale şi etice ale comunicării publice, în special cele legate de viata privată, discriminare şi discurs incitator la ură. Vom avea ca punct de plecare concluziile proiectului „Cazuistica libertății de exprimare în jurisprudența românească”, în care CJI a  dezvoltat studii de caz privind, în principal, libertatea de exprimare în mediul online. Vom prezenta, de asemenea, concluziile desprinse din seria de cursuri pentru liceeni organizate de CJI în vara acestui an pe tema discriminării în mass-media, cursuri  la care au participat elevi și profesori din Galați.

   Întâlnirea va fi facilitată de Cristina Lupu, director de programe al CJI.

   Evenimentul face parte din proiectul Competențe media pentru liceeni în lupta împotriva  discriminării și a discursului incitator la ură în presă– implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu organizația norvegiană Norsensus Mediaforum. Proiectul se adresează unui număr de peste 200 de liceeni, profesori de liceu, jurnaliști, bloggeri și activiști ai societății civile din 10 orașe ale României. Participanții vor dobândi competențe media ce le vor permite atât să identifice și să respingă  discursul incitator la ură și atitudinea discriminatoare în presă, cât și să se comporte în mod responsabil în calitate de “generatori de conținut online”.

   Pentru informații suplimentare și confirmări, vă rugăm sa o contactați pe Mihaela Danga, manager de program, pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Înscrierile se primesc pănă la data de 21 octombrie, ora 17.00.