Subcomisarul George Dimofte – out de la conducerea Investigării Fraudelor

   Luptele interne din cadrul IPJ Galați au mai făcut o victimă: subcomisarul George Dimofte, șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, și-a dat demisia din funcție și din Poliție și a trecut în avocatură. Aceasta pare să fie varianta oficială a luptei interne dintre actualul inspector șef, comisarul Dănuț Lefter, și ”echipa” formată din comisarul Daniel Miron, fost adjunct al inspectorului șef, secondat de subcomisarul George Dimofte – omul care avea pe mână dosarele economice. Varianta neoficială a acestei demisii ”s-a jucat” la nivelul conducerii Poliției Române, acolo unde subcomisarul George Dimofte a fost ”convins” să părăsească IPJ Galați.

 

   Subcomisarul Dimofte ”temporiza” dosarele dictate de cumătrul de la Finanțe – Lucian Domnițianu

   Dacă lupta internă era evidentă în cadrul IPJ Galați, între cele două ”echipe”, în schimb, subcomisarul George Dimofte se înțelegea foarte bine cu cumătrul său, Lucian Domnițianu, director în cadrul Finanțelor. Prin intervenția lui Domnițianu, care se dorește din nou director general al DGFP Galați, dosarul unui alt finanțist, Cicerone Lupu, stă blocat de câțiva ani la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Imediat ce a fost numit directorul Activității de Inspecție Fiscală, cu vreo trei ani în urmă, Cicerone Lupu s-a cadorisit cu o returnare de TVA de 1,3 milioane de dolari. Lupu de la finanțe și-a pus semnătura, în calitate de director AIF, pe raportul de inspecție fiscală nr. 4.371, din 25.06.2009, raport care prevedea că firma Grestincom SRL are de primit TVA în valoare de fix 3.429.190 lei. Astfel, directorul AIF îl punea pe nepotul său Severus Batog, unicul acționar al Grestincom, în poziția de a obține un chilipir de 1,3 milioane de dolari de la bugetul de stat. Cicerone Lupu n-a stat pe gânduri, atunci când a semnat pentru Grestincom, deși în fața ochilor avea și o adresă a Poliției gălățene prin care era anunțat că, începând din 24.04.2009, nepoțelul său iubit era cercetat pentru evaziune fiscală, în dosarul 1773/P/2009, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. La fel de insensibil s-a arătat Lupu și față de o adresă a Gărzii Financiare Iași, care îi prezenta un pomelnic de tranzacții fictive efectuate de Grestincom cu firme țigănești din zonă. Revenind la actul de control prin care firma Grestincom a primit o returnare de TVA de peste 34 de miliarde de lei vechi, acesta cuprinde și o tranzacție fictivă de familie. Complexul hotelier Kreta, pe care Cicerone Lupu îl deține pe numele unui alt nepot – Genu Secuianu, a fost cumpărat de Grestincom, adică de nepotul Severus Batog. Pentru această tranzacție în familie, clanul Lupu avea de încasat TVA în valoare de 5 miliarde de lei vechi. Frămăntările politice de la nivelul coaliției foste la putere (PDL+PSD) l-au făcut pe Cicerone Lupu să acționeze rapid și să compenseze din datoriile avute de Grestincom la buget. Dintr-o semnătură, 24 de miliarde lei, din cele 34 cuprinse de rambursarea de TVA, i-au șters datoriile la stat nepoțelului favorit.

   Un alt dosar care a fost uitat prin rafturile Serviciului de Investigare a Fraudelor este cel al deputatului-turnător Florin Pîslaru-Pintea (PSD), cel care a ”reușit” o evaziune fiscală de peste 64 miliarde lei vechi, la televiziunea de partid TV Galați.

   S. Ț.