Economic

Mittal ameninţă cu închiderea oţelăriei şi a furnalelor

Mittal ameninţă cu închiderea oţelăriei şi a furnalelor   Liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, susţine că patronul ArcelorMittal a venit în România doar pentru a şantaja statul român, pentru a obţine anumite facilităţi la preţul energiei electrice şi al gazelor naturale. „Din informaţiile pe care le am, în cadrul vizitei pe care a făcut-o, joi, la Combinat, patronul a spus că, dacă nu se va reuşi obţinerea unui preţ mai mic la enegie electrică şi la gazele naturale primite de Combinat pe o perioadă, cel puţin medie, iar dacă situaţia economico-financiară nu se va îmbunătăţi în următoarele luni, ia în calcul oprirea <<temporară>> a sectorului cald, adică a fluxului cald, începând cu data de 1 septembrie. Acest lucru înseamnă închiderea oţelăriei, a furnalelor sau a altor activităţi conexe, lucru care ar afecta circa 3.000 de angajaţi. În opinia mea, Mittal şantajează statul român pentru a obţine anumite facilităţi”, a declarat Gheorghe Tiber. Acesta susţine că după ce a vizitat oţelăria şi Furnalul nr. 5, Mittal ar fi plecat însoţit de directorul general Ribo Bruno, precum şi de Ionel Borş, la Bucureşti, unde ar urma să poarte discuţii cu reprezentanţii de frunte ai statului român.

   Denis Petcu

Mittal ameninţă cu închiderea oţelăriei şi a furnalelor

Amnistie fiscală pentru sporurile încasate ilegal la Primăria Galaţi

Amnistie fiscală pentru sporurile încasate ilegal la Primăria Galaţi   Decizia Guvernului Ponta de a scuti funcţionarii publici de plata drepturilor băneşti primite pe lângă lege lasă zeci de procese ale Camerei de Conturi Galaţi fără obiect. Campioni la sporuri încasate ilegal sunt funcţionarii Primăriei Galaţi, cărora inspectorii fiscali le-au imputat sume cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei, asta pentru şefii de serviciu şi directori. Camera de Conturi a constatat că au fost acordate ilegal mai multe sporuri, pornind de la prima pentru ziua de naştere (un salariu mediu brut pe economie), indemnizaţia de înmormântare (trei salarii medii brute), suma pentru procurarea unei ţinute decente (un salariu mediu brut) şi până la sporul de calculator (15%), sporul de dispozitiv (25%), prima pentru pensionare (unul-trei salarii medii brute pe economie) şi indemnizaţia de hrană (10 lei net pe zi lucrată). Inspectorii fiscali au descoperit, în 2011, că în buzunarele funcţionarilor publici au intrat sporuri de peste jumătate de milion de euro, conform estimărilor Camerei de Conturi. Este vorba de sporul de calculator (acordat în perioada ianuarie-august 2011) şi sporul pentru condiţii vătămătoare (acordat în perioada septembrie 2008-august 2011).

 

   Sporuri stabilite prin hotărâri judecătoreşti

   Şi personalul implicat în managementul proiectelor derulate din fonduri comunitare nerambursabile a încasat sume frumoase de la bugetul local. Funcţionarii au încasat un spor de 15%, pentru orele lucrate în condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul de calculator, dar şi sporuri stabilite prin hotărâri judecătoreşti. La Primăria Tecuci lucrează 170 de funcţionari publici, care au încasat aproape un milion de lei numai din sporul de calculator şi sporul de condiţii periculoase de muncă în 2011. Camera de Conturi le-a imputat banii, iar municipalitatea a atacat în justiţie raportul instituţiei de control, dar procesul nu va mai fi finalizat. “Amnistia fiscală scuteşte funcţionarii publici de plata acestor sume de bani. Noi considerăm că le-am acordat legal, iar acum nu mai avem obligaţia să recuperăm aceşti bani de la angajaţi”, ne-a declarat primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain.

   Valentin Trufaşu

Amnistie fiscală pentru sporurile încasate ilegal la Primăria Galaţi

Criza economică subţiază numărul angajaţilor Autogării „Dumony”

Criza economică subţiază numărul angajaţilor Autogării „Dumony”    Mai mulţi angajaţi ai autogării „Dumony”, care fac parte din serviciul auxiliar, vor fi nevoiţi să spună adio locului lor de muncă, începând din această lună. Potrivit declaraţiei patronului autogării Dumony, Gheorghe Dumitru, măsura va afecta un număr de 30 de angajaţi care lucrează în serviciul auxiliar, ceea ce va face ca numărul angajaţilor să scadă la 80. Omul de afaceri s-a arătat nemulţumit de faptul că activitatea desfăşurată de transportatorii rutieri este vitegită, comparativ cu transportul practicat pe calea ferată sau cu transportul public urban de persoane, cum este cel patronat de Transurb. „În ultimii ani, am fost nevoiţi să reducem numărul curselor pe care le facem, chiar dacă preţul biletelor, practicat de noi pentru anumite rute, este mai mic decât tariful practicat de CFR. De exemplu, un bilet CFR Galaţi- Bucureşti costă 80 de lei, în timp ce tariful practicat de noi pentru acelaşi traseu este de 45 de lei. Mai trebuie să spun că Transurb primeşte anual subvenţie de la Consiliul Local o sumă importantă de bani, în timp ce transportul rutier de persoane nu este atât de sprijinit cum sunt celelalte categorii de transporturi”, ne-a declarat Gheorghe Dumitru. Acesta se mai plânge de faptul că, numai în cursul unui singur an, cheltuielile aferente întreţinerii unui autobuz s-ar ridica la 8.000 de lei, sumă care nu include şi salariul şoferului de autobuz.

   Denis Petcu

Criza economică subţiază numărul angajaţilor Autogării „Dumony”

ArcelorMittal a fentat Primăria Şendreni cu impozitul pe terenuri

ArcelorMittal a fentat Primăria Şendreni cu impozitul pe terenuri    Autorităţile locale din Şendreni susţin că ArcelorMittal Galaţi le datorează aproape 1,3 milioane de lei, reprezentând impozitul pe teren neplătit în intervalul 01.01.2006-30.06.2011, dar şi penalităţi şi majorări de întârziere pentru aceeaşi perioadă. Contactat de noi, primarul Paul Cristea a declarat că nu ştie prea multe despre această situaţie, deşi reprezentanţii combinatului siderurgic susţin că au purtat o întreagă corespondenţă cu acesta pentru a clarifica situaţia. ArcelorMittal a dat în judecată Primăria Şendreni şi a cerut anularea deciziei de impunere, prin care a fost obligată la plata impozitului pe teren, în sumă de 450.365 de lei, şi a penalităţilor şi majorărilor de întârziere, ce totalizează 846.176 de lei. Purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorin Dumitrescu, ne-a precizat că nu poate face comentarii pe marginea acestui caz până la finalizarea procesului, pentru ca în instanţă reprezentanţii companiei siderurgice să susţină că nu au ştiut nimic despre decizia de impunere stabilită de Primăria Şendreni. Asta până când au primit o amendă de 2.400 de lei, din partea Direcţiei de Taxe şi Impozite din Primăria Şendreni, pentru că nu şi-au plătit obligaţiile fiscale către bugetul local. Delimitarea terenurilor aparţinând comunei Şendreni de cele ale municipiului Galaţi este destul de clară, dar ArcelorMittal susţine că a cerut coordonatele cadastrale ale terenurilor pentru care trebuia să plătească impozit, iar autorităţile locale din Şendreni nu le-au putut da lămurile necesare. Curtea de Apel Galaţi trebuie să descâlcească iţele în acest caz şi să stabilească dacă ArcelorMittal ştia care sunt terenurile pentru care trebuia să plătească impozit, situaţie în care combinatul siderurgic va fi bun de plată.

   Valentin Trufaşu

ArcelorMittal a fentat Primăria Şendreni cu impozitul pe terenuri

Şefii cu salarii mari i-au ”stimulat” pe siderurgişti să protesteze împotriva închiderii UPSRS

 Şefii cu salarii mari i-au ”stimulat” pe siderurgişti să protesteze împotriva închiderii UPSRS  Aceasta este dezvăluirea făcută de liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, legat de motivul care ar fi stat în spatele acţiunii celor 350 de angajaţi de la UPSRS , care au mers, joi dimineaţă, să ceară socoteală conducerii uzinei în legătură cu locurile lor de muncă. „Din informaţiile pe care le am de la surse din interiorul Combinatului, anumiţi şefi de la UPSRS, care au salarii mari şi cărora le este frică să nu îşi piardă posturile bine plătite, i-ar fi stimulat să se ducă la conducerea uzinei, sperând că astfel poate se va pune presiune pe conducere şi nu va mai fi redus numărul personalului TESA. Nu vi se pare curios că, în cazul altor acţiuni de protest, oamenii ieşeau în număr mic şi asta şi din cauză că şefii făceau presiuni asupra lor să stea liniştiţi pentru ca să nu fie daţi afară?”, a declarat Tiber.

Siderurgiştii - nepăsători la viitorul tulbure al Combinatului

   După ce dimineaţă s-au dus să ceară socoteală conducerii uzinei, mai mulţi angajaţi ai UPSRS s-au oprit, după-amiază, la poarta principală a Combinatului, unde au ascultat semnalele de alarmă trase de liderul Solidarităţii, Gheorghe Tiber. Deşi prezenţa siderurgiştilor nu a fost una numeroasă, sindicaliştii de la Solidaritatea i-au avertizat pe cei câţiva siderurgişti prezenţi în legătură cu pericolul ca după închiderea UPSRS să urmeze şi anumite transformări în cazul UPDES, nefiind exclus ca, până în toamna anului viitor, fluxul cald să devină o amintire. „Noi, ca sindicat, ne-am făcut datoria şi v-am informat în legătură cu situaţia Combinatului. Ca să oprim transformarea combinatului într-o făbricuţă, avem nevoie de ajutorul dumneavoastră, pentru că dacă patronatul va vedea că suntem o forţă nu va mai avea curajul să ia măsuri de restrângere a activităţii unităţii”, a declarat Gheorghe Tiber. Tiber susţine că sindicatul va continua demersurile şi la nivel central, pentru stoparea hemoragiei dispariţiei locurilor de muncă din Combinat.

   Denis Petcu

Şefii cu salarii mari i-au ”stimulat” pe siderurgişti să protesteze împotriva închiderii UPSRS

Pușculița PSD - alimentată cu bani de la Parcul Industrial

Pușculița PSD - alimentată cu bani de la Parcul Industrial    Parcul Industrial de la Galați este în fază de intenție, însă nu duce lipsă de directori. Inginerul Vasile Ursu, șeful serviciului tehnic al Zonei Libere, delegat să ocupe funcția de director al parcului industrial, din dispoziția primarului Dumitru Nicolae, a părăsit șantierul. Cum parcul este o sursă bună de păpat banul public și alimentat pușculița de partid a PSD, s-a și găsit persoana care să-l înlocuiască. Nici nu e de mirare având în vedere că ne apropiem cu pași repezi de campania electorală.

 

   Director nou - în lanul de boscheți

   Este vorba de Costică Voicu, funcționar în cadrul Primăriei, care urmează să primească votul de învestire în funcție în cadrul primei ședințe de Consiliu Local. „Am fost interimar și s-a terminat mandatul. Acesta este motivul pentru care am plecat de la parc. Pot să vă spun că, la ora actuală, lucrările sunt destul de avansate”, spune Vasile Ursu, fostul director de la parc. Totuși, informațiile se bat cap în cap cu cele ale primarului Dumitru Nicolae, care recunoște că parcul nu va fi terminat nici anul acesta. „Mai avem de lucru acolo. Este bine că am reușit să reluăm lucrările. Sunt anumite interese, de asta nu pot să fac nimic cum trebuie în orașul ăsta. În orice caz, în mandatul meu nu va fi finalizat”, afirmă primarul.

 

   Deturnare de fonduri

   Lucrările la parc au început în 2004 și ar fi trebuit finalizate în 2008. Nici măcar după opt ani de la demararea obiectivului, autoritățile nu au fost în stare să construiască mult promisul incubator de afaceri. În total, peste 20 milioane de lei au fost deturnaţi în mod suspect: 17 milioane de lei de la bugetul local, pentru investiţii, plus alte alte 3,5 milioane lei primite prin alocaţie bugetară de la Guvern. Dovadă că banii au fost folosiţi în alte scopuri sunt cele 21,8 hectare rămase fără drumuri de acces, fără alimentare cu apă şi canalizare, fără iluminat şi energie electrică sau gaze. Deturnarea de fonduri continuă și anul acesta, în plin an electoral. Conform bugetului, Primăria va investi alte 2,2 milioane de euro în parcul industrial: 1,5 milioane de euro sunt pentru terminarea lucrărilor, iar 700.000 de euro vor intra în reţeaua electrică.

   Sergiu Damian

Pușculița PSD - alimentată cu bani de la Parcul Industrial

UPSRS se închide sub ochii sindicaliştilor de la Siderurgistul

 UPSRS se închide sub ochii sindicaliştilor de la Siderurgistul   Închiderea Uzinei de Produse Siderurgice şi Reparaţii Siderurgice (UPSRS), la care lucrează nu mai puţin de 670 de gălăţeni, care, potrivit informaţiilor noastre, ar urma să fie realizată în cursul lunii iunie, a stârnit reacţii din partea reprezentanţilor unora dintre organizaţiile sindicale de la Combinat. În timp ce secretarul general al sindicatului Siderurgistul, Vasile Crişan, a devenit, brusc, surdo-mut atunci când a fost contactat de cotidianul nostru pentru un punct de vedere în legătură cu demersurile pe care le va face organizația sa astfel încât UPSRS să nu fie închisă, alţi lideri de sindicat au un plan de bătaie pentru ca siderurgiştii să nu-şi piardă locul de muncă. „În urmă cu câteva săptămâni, am avertizat chiar în cadrul şedinţei de dialog social că UPSRS va fi închisă definitiv şi că va fi păstrată doar mentenanţa centrală şi locală, unde lucrează 270 de angajaţi. Am cerut atunci ca autorităţile locale să se implice şi să le ceară celor centrale să ia măsuri pentru oprirea hemoragiei dispariţiei locurilor de muncă de la Combinat. Din păcate, solicitarea publică a sindicatului nu a avut efect, iar reprezentanţii conducerii au anunţat, la scurt timp, ce se va întâmpla cu uzina. Sindicatul Solidaritatea a decis, în cursul şedinţei de luni după-amiază, ca, până miercuri, să mergem la salariaţii de la UPSRS şi să îi consultăm dacă sunt de acord ca joi să participe la un miting de protest în faţa porţii principale, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de această decizie a conducerii. Oamenii trebuie să înţeleagă că forţa liderilor de sindicat stă în salariaţii care îi susţin şi că liderii de sindicat nu pot rezolva singuri problemele”, ne-a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.

 

   Combinatul – transformat într-o făbricuţă

   Moartea UPSRS, care ar urma să se producă în cursul lunii iunie, are loc la circa trei ani de la închiderea unei alte uzine importante din Combinat, şi anume cocseria. Dispariţia acesteia a condus la pierderea a nu mai puţin de 1.500 de locuri de muncă. Gheorghe Tiber afirmă că lucrurile nu se vor opri aici, iar viitorul Combinatului este sumbru, nicidecum roz, precum îl prezintă conducerea ArcelorMittal Galaţi. Şi purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu, a remis zilele trecute un comunicat de presă în care se precizau următoarele: „Analizǎm, în prezent, posibilitatea de a opri producţia de piese de schimb mecanice noi, una dintre activităţile Departamentului de Mentananţă şi Piese de Schimb şi de a trece la cumpărarea de piese de la furnizori externi. În 2011, ArcelorMittal Galaţi a redus cu 80% numărul de piese de schimb mecanice noi fabricate în Combinat. Atunci când se va decide luarea mǎsurii, aceasta ar putea implica realocarea unui număr de angajaţi, dar şi alte măsuri, cu respectarea politicii noastre de responsabilitate socială”.

   Denis Petcu

UPSRS se închide sub ochii sindicaliştilor de la Siderurgistul

Bursa Locurilor de Muncă – o manifestare costisitoare și fără niciun efect

Bursa Locurilor de Muncă – o manifestare costisitoare și fără niciun efect    Bursa Generală a Locurilor de Muncă, ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în holul Universităţii Dunărea de Jos, nu şi-a atins nici pe departe scopul, deşi numărul şomerilor gălăţeni care au venit să îşi caute un loc de muncă a fost destul de mare. Încă de la ora 9 dimineaţa, câteva zeci de gălăţeni au aşteptat să intre pentru a vedea care este oferta de job-uri pusă la dispoziţie de către angajatorii prezenţi, ofertă care a fost mai săracă decât cea de la bursa precedentă. Mihaela Ariton este una dintre tinerele care a venit să îşi caute un loc de muncă, dar care a plecat dezamăgită deoarece nu a găsit un job care să corespundă studiilor ei. „Eu am terminat Facultatea de Istorie, la Iaşi. Aş fi dorit să găsesc un post care să aibă cât de cât legătură cu facultatea pe care am absolvit-o, dar nu a fost posibil”, ne-a spus tânăra. Cu speranţa de a-şi găsi un job, au venit în jur de 200 de gălăţeni, care au lăsat CV-urile la standurile celor 23 de agenţi economici prezenţi la Bursă şi care puneau la bătaie un număr de câteva sute de locuri de muncă. Printre cele mai căutate erau cele de inginer, lucrător în construcţii, patiser. Deşi directorul AJOFM Galaţi, Carmen Hanţaţuc, s-a arătat, per total, mulţumită de modul în care au decurs lucrurile, rezultatele acţiunii nu pot fi considerate nici pe departe mulţumitoare. Asta deoarece niciun şomer prezent la Bursă nu a fost angajat pe loc, în timp ce doar 144 şomeri au fost selectaţi în vederea angajării .

   Denis Petcu

Bursa Locurilor de Muncă – o manifestare costisitoare și fără niciun efect

Marian ”Fitilimon” sare la gâtul colegilor IMM-işti

 Marian ”Fitilimon” sare la gâtul colegilor IMM-işti   Marian Filimon, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, filiala Galaţi, a jignit la scenă deschisă un coleg de la Patronatul Naţional Român, după ce acesta din urmă i-a spus că nu face altceva decât să vorbească, fără să facă nimic concret. Incidentul s-a consumat la sfârşitul Comisiei de Dialog Social, după ce s-a pus pe tapet problema şomajului în judeţul Galaţi şi a lipsei condiţiilor pentru investiţii. Reprezentantul Patronatului Naţional Român l-a desfiinţat pe Filimon din două fraze: „Doresc să vă aduc la cunoştinţă faptul că organizaţia din care face domnul Filimon este singura care nu este înscrisă în Patronatul Naţional Român şi are doar un rol consultativ. Nu înţeleg de ce este chemat, pentru că, de 20 de ani, nu face altceva decât să vorbească”. Replica lui Marian Filimon a semănat mai degrabă cu cea a unui cioban de pe câmp. „Gura! Gura! Cum îţi permiţi? Minţi cu neruşinare. Nici nu ştiu cine eşti!”, a explodat preşedintele IMM-urilor de la Galaţi. Subprefectul Ovidiu Tudorache a încercat să calmeze spiritele, fără prea mult succes, însă, pentru că discuţia dintre cei doi a continuat tăios şi după ce şedinţa Comisiei de Dialog Social se terminase.

   Valentin Trufaşu

Marian ”Fitilimon” sare la gâtul colegilor IMM-işti

Liderii FSS din Combinat – acuzaţi că au fost mituiţi de patronatul indian

Liderii FSS din Combinat – acuzaţi că au fost mituiţi de patronatul indian   În timp ce sindicatele din Combinat se pregătesc să îşi facă adevărate ode, sâmbătă, la prezentarea bilanţului activităţii Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor de la ArcelorMittal Galaţi şi Federaţiei Solidaritatea Virgil Sahlean, o serie de sindicalişti nu ezită să arate cu degetul spre mai mulţi lideri ai unor organizaţii concurente. Aceştia sunt consideraţi vinovaţi pentru pierderea unor drepturi ale angajaţilor din metalurgie. Astfel, în afara diferitelor ajutoare primite din partea statului, estimate la un miliard de dolari, patronii indieni ai celor mai importante combinate din metalurgia românească, respectiv cele din Galaţi, Iaşi şi Hunedoara, ar fi primit o mână de ajutor şi din partea unor lideri de sindicat importanţi. Acuzaţia este adusă de Marin Mititelu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Virgil Săhleanu, care susţine că, prin intermediul unor reprezentanţi de seamă ai administraţiei combinatului de la Galaţi, ar fi fost recompensaţi cu câte 100.000 de dolari Mircea Scîntei - preşedinte al FSS din Combinat, Aurel Radi - preşedinte al FSS Metarom, Gheorghe Neaga - preşedinte al Federaţiei Sindicale Neferoase şi Produse Refractare şi Vaidoş Petre - preşedintele sindicatului Siderurgistul de la combinatul din Hunedoara. „Patronatul indian, prin intemediul primelor lui slugi, a cumpărat pe termen lung şi o serie de lideri de sindicat, încheind cu aceştia primul Contract Colectiv de Muncă pe ramura metalurgie 2004-2008. Prin acesta, se pierdea sporul de sâmbătă şi duminică de 100%, devenind spor de week-end de 25%, şi se reduceau zilele de concediu, de la 28 la 21. Pentru aceste trădări, şi altele ştiute şi neştiute, patru lideri sindicali au primit câte 100.000 dolari. Este vorba despre Mircea Scîntei, Aurel Radi, Gheorghe Neaga, Vaidos Petre.”, ne-a declarat Marin Mititelu. Întrebat dacă are dovezi în sprijinul acuzaţiilor aduse, Marin Mititelu ne-a spus laconic: „Să mă dea în judecată şi voi solicita să fie aduşi martori la proces toţi cei prezenţi în sală atunci când Ion Vasile a făcut acele acuzaţii la adresa liderilor respectivi”. Deşi am încercat să aflăm punctul lor de vedere legat de acuzaţiile aduse de Marin Mititelu, atât Mircea Scîntei - preşedintele FSS Metarom, cât şi Petre Vaidoş - preşedintele Sindicatului Siderurgistul de la Combinatul de la Hunedoara, nu au putut fi contactaţi telefonic.

   Denis Petcu

Liderii FSS din Combinat – acuzaţi că au fost mituiţi de patronatul indian

Additional information