PDL şi UNPR au decis să păstreze alianţa
   După mai multe întruniri, care s-au prelungit până după miezul nopţii, şi după dezbateri incendiare, democrat-liberalii şi progresiştii au căzut de acord să nu rupă Alianţa Pentru Progres (APP). Cel puţin, până după alegerile locale. Informaţia ne-a fost confirmată de către consilierul judeţean Iulian Aramă, vicepreşedintele PDL Galaţi: „Am început o construcţie împreună. E drept, au fost şi tensiuni, dar s-a renunţat la ele şi am trecut la flexibil
Viceprimarul Mircea Răzvan Cristea se visează demnitar
   Deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, l-a tăiat de la porţie pe viceprimarul Mircea Răzvan Cristea. După opt ani de zile, în care a hibernat în fruntea Primăriei Galaţi, fiind binecuvântat cu două mandate de viceprimar, Cristea spune adio Consiliului Local, dar şi scaunului tapiţat de vice, din Primărie. În schimb, Mircea Răzvan Cristea visează să ajungă în Parlamentul României. Liberalul, care nu mai figurează pe lista PNL privind candidaţii
PSD-istul Alexandru Teodorescu candidează împotriva propriului coleg de partid
   Consilierul judeţean Alexandru Teodorescu, exclus din PSD în luna decembrie a anului trecut, va candida, din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), pentru preşedinţia Consiliului Judeţului Galaţi. Teodorescu le răspunde, astfel, cu aceeaşi monedă social-democraţilor, după ce l-au dat afară, în mod abuziv, din partid. Informaţia potrivit căreia consilierul judeţean s-a înscris în cursa pentru şefia CJ ne-a fost confirmată, aseară, de la Biroul El
PSD-iştii o readuc pe Laura Marin la conducerea ISJ Galaţi
   Laura Marin, fost inspector şcolar general adjunct, revine la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Profesor de matematică la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Laura Marin este recomandată de Partidul Social Democrat pentru a ocupa fotoliul de inspector şcolar general, în locul democrat-liberalului Doru Resmeriţă, care a fost demis la sfârşitul săptămânii trecute. Protejata social-democraţilor gălăţeni a mai făcut parte din conducerea ISJ G
Pensionarii s-au călcat în picioare pentru prima pomană electorală din 2012
   Sute de pensionari gălăţeni s-au îmbulzit, ieri, să muşte momeala aleşilor locali, care le-au oferit, chiar în anul electoral 2012, transport gratuit pe toate traseele din oraş ale Transurb. Încă de la primele ore ale dimineţii, vârstnicii trecuţi de 65 de ani, adevăraţii furnizori de voturi, au luat cu asalt casele de bilete ale Transurb, pentru    a-şi elibera abonamentele. Pensionarii au format cozi interminabile la ghişeele de eliberare a aboname
Bacalbaşa – promovat prin pixuri şi brelocuri inscripţionate „meseria mea e turnător”
   Candidatul USL pentru şefia Consiliului Judeţului Galaţi, doctorul Nicolae Bacalbaşa, este „promovat”, în această săptămână, prin pixuri şi brelocuri. Inscripţionate cu fotografia sa şi cu mesajul „meseria mea e turnător”, pixurile şi brelocurile au intrat în posesia mai multor colegi ai acestuia din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, dar şi a mai multor pacienţi. Unul dintre pixurile, care aveau rolul de-ai creşte cota de piaţă lui Bacalbaşa, a intra
Şeful de la Evidenţa Judeţeană a Populaţiei este noul prefect de Galaţi
   Social-democraţii au renunţat la ideea de a o numi în funcţia de prefect pe Raluca Tatiana Dan, protejata baronului local de Vrancea, Marian Oprişan. În schimb, PSD-iştii au preferat să-l aducă în fruntea Prefecturii pe directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu. Spre deosebire de focşăneanca lui Oprişan, Cătălin Bocăneanu are un mare atu: instituţia pe care a condus-o mai mulţi ani are în evidenţ
Claudiu Brânzan a exorcizat în stil PSD conducerea TVR
   Chiar dacă Guvernul Ponta reprezenta, până ieri, doar o schiţă desenată pe o bucată de hârtie, la sfârşitul săptămânii trecute, social-democraţii au avut grijă să pună monopol pe mass-media de stat. Purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brânzan, care deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al TVR, a avut grijă ca directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport (DEIS) să fie demis şi înlocuit cu un personaj agreat de PSD. Po
Galaţiul va fi supervizat de mâna dreaptă a baronului local de Vrancea, Marian Oprişan
   În lipsă de oameni, USL-iştii vor aduce la vârful Prefecturii Galaţi un fost prefect al judeţului Vrancea, protejatul baronului local Marian Oprişan. Instituţia Prefectului judeţului Galaţi a revenit, conform negocierilor, Partidului Social Democrat, care, cel mai probabil, marţi, potrivit unor surse, îl va detrona pe actualul prefect, Paul Florea (susţinut de PDL). Acestuia îi va lua locul o femeie, social-democrată, ce beneficiază, de ani buni, de sprijinul şi sus
Candidatura lui Nicolae Bacalbaşa a fost contestată la Tribunalul Galaţi
   Formaţiunile politice gălăţene au dat startul, pe faţă, răscoalei electorale. La nici 24 de ore de la încheierea sesiunii de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 10 iunie, candidatul Uniunii Social Liberale pentru preşedinţia Consiliului Judeţului a înregistrat nu mai puţin de trei contestaţii. Potrivit judecătorului Florin Meleacă, vicepreşedintele Tribunalului Galaţi, candidatura social-democratului Nicolae Bacalbaşa a fost contestată, ieri dim
Antonescu şi Constantin au anunţat marea schimbare la Galaţi - înlocuirea USL  cu USL
   Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi liderul PC, Daniel Constantin, au poposit, ieri, la Galaţi, pentru a anunţa marea schimbare în oraşul de la malul Dunării. Cei doi lideri de la Centru au vorbit celor aproximativ 2.500 de membri ai PSD, PNL şi PC ( aduşi din judeţ, cu autocarelele, pentru a face galerie) despre oameni noi, schimbarea sistemului, a clasei politice şi bineînţeles, despre „echipa de învingători a USL”. Ceea ce au uitat să precizeze, însă, lider
Gălăţenii Victor Paul Dobre şi Dan Nica – miniştri în Guvernul Ponta
   Liderul PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, şi preşedintele PSD, deputatul Dan Nica, au fost desemnaţi, de premierul Victor Ponta, să vegheze asupra a două ministere din noul guvern. Dacă liberalului Dobre i-a revenit Ministerul Administraţiei, social-democratul Nica a adjudecat Ministerul Comunicaţiilor. În timp ce Dan Nica s-a mai aflat în poziţia de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – 2004, deputatul Victor Paul Dobre e
Marius Stan îi pregătește pe Florin Popa şi pe Radu Cosca să încalece fotoliile de viceprimari
   Liderul PSD Galaţi, deputatul Dan Nica, şi preşedintele PC, Eugen Durbacă, le lustruiesc „elevilor eminenţi” Florin Popa şi Radu Cosca scaunele de viceprimari ai municipiului Galaţi. Pentru că şi-au slujit, de-a lungul anilor, şefii de partide şi nu s-au abătut de la satisfacerea grupurilor de interese, Popa şi Cosca, în cazul triumfului USL la Galaţi, vor fi oamenii de bază din Primărie ai liberalului Marius Stan. Surse din cadrul Uniunii Social Liberale ne-au
Avocata Lăcrămioara Stavire candidează la Primărie ca iepuraș al lui Eugen Durbacă
   Controversatul Eugen Durbacă îşi lansează iepuraşi pentru scaunul de şef peste municipiul Galaţi. Lăcrămioara Stavire le va face concurenţă bărbaţilor, la alegerile din luna iunie. Avocata Consiliului Judeţului va candida ca independent, dar cu Durbacă în spate, pentru fotoliul de edil-şef peste municipiul Galaţi. Aceasta îşi va anunţa, oficial, candidatura, după data de 1 aprilie, ajutată fiind, din umbră, de baronul local Eugen Durbacă. Surse din mediul po
Locotenenţii lui Dan Nica l-au exclus pe Eugen Chebac din PSD
   Preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, nu mai este membru al PSD Galaţi. Şeful CJ a rămas, oficial, fără sprijin, după ce organizaţia de cartier din care făcea parte a hotărât excluderea acestuia din partid. Informaţia ne-a fost confirmată de către Claudiu Brânzan, purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, care a precizat că hotărârea PSD-iştilor „de cartier” a fost luată în urmă cu o lună de zile. „Chebac nu mai este membru PSD. Din clipa asta,
PDL-iştii şi PSD-iştii se întrec în amenițări cu plângeri penale în timp ce gălățenii suportă frigul din case
   Faptul că zeci de mii de gălăţeni îndură frigul în propriile case a ajuns, de câteva săptămâni bune, cea mai importantă armă cu care principalele partide politice din Galaţi au dat, neoficial, startul campaniei electorale.    După ce PDL, prin vocea consilierului local Viorel Trif, directorul ANRSC, a ameninţat cu plângeri penale împotriva reprezentanţilor din administraţia publică locală, a venit şi rândul PSD-iştilor. Viceprimarul Nicuşor Ciuma
Mircea Toader şi Dan Dobrea se căsătoresc pentru progres
   Democrat-liberalii şi progresiştii au bătut palma pentru colaborarea, pe plan local, la alegerile din luna iunie. PDL-iştii şi UNPR-iştii au format Alianţa Pentru Progres (APP) şi au semnat deja protocolul de colaborare, în baza căruia va funcţiona uniunea dintre cele două partide, aflate în coaliţia de la guvernare. În timp ce surse din barca UNPR susţin că protocolul nu a fost semnat şi încă se negociază pe această temă, mai mulţi democrat-liberali ne-au co
Mihail Boldea candidează din puşcărie pentru un nou mandat de parlamentar
  Deputatul Mihail Boldea va candida pentru un nou mandat, în toamna acestui an, din închisoare. Parlamentarul, anchetat pentru fapte deosebit de grave (având nu mai puţin de opt capete de acuzare), a anunţat că România va avea primul parlamentar dat în urmărire internaţională, care va câştiga, închis fiind, un fotoliu de deputat. „Veţi avea primul parlamentar urmărit internaţional şi primul parlamentar care câştigă din puşcărie (...) Sâmbăta viitoare urma să anu
Apaterm intră în faliment
   Societăţii de termoficare a Galaţiului, căpuşa Apaterm, i s-a semnat sentinţa la dispariție. Tribunalul Galaţi a hotărât, astăzi, începerea procedurii simplificate a falimentului la SC Apaterm SA, iar lichidator judiciar a fost desemnată societatea Insolv SPRL Constanţa. Judecătorul sindic a dispus dizolvarea furnizorului de agent termic și i-a ridicat dreptul de administrare asupra activităţii. Justiţia a aruncat la coş planul de reorganizare a societăţii căp
Capii social-democraţi pregătesc excluderea din PSD a lui Nicuşor Ciumacenco
   Nicuşor Ciumacenco îşi va pierde poziţia de viceprimar al Galaţiului, dar şi mandatul de consilier local, în condiţiile în care deputatul Dan Nica şi senatorul Gheorghe Saghian trag sforile pentru excluderea acestuia din PSD. Pe lista neagră a greilor din PSD Galaţi se mai află consilierii locali Daniel Apetrăchioaie (aflat în barca lui Eugen Chebac), Stelian Lupu, dar şi Aurelian Constantin (apropiaţi ai lui Ciumacenco). Şefii PSD-işti au încercat, încă din ş

Pagina 3 din 26