Fotbaliatorul Marius Stan a inventat conceptul de investiție în aleea fără rost

   Supărat, probabil, pe faptul că nu reușește să cheltuiască banii de investiții, primarul Marius Stan își bate joc de fondurile publice. Aflat într-o goană disperată după imagine, înainte cu mai puțin de un an până la alegeri, edilul Galațiului alege să finanțeze lucrări absolut absurde. Luni la prânz, pe o căldură toridă, trei muncitori ajutați de un utilaj mic săpau de zor să finalizeze o alee în părculețul din dreptul parcării de pe strada Saturn. Aleea se întinde de-a lungul parcării în care producătorii își vând pepenii, la doar șapte metri de trotuar și este paralelă cu acesta. Aberația, în care constructorul se pregătea să bage beton din plin, pornește dintr-o altă alee și, după vreo 50 de metri, se înfundă în ghena unde se află containerele de gunoi.

   Lămuriri asupra construcției fără rost ne-au dat trei băgători de seamă care îi supravegheau pe cei trei muncitori asudați de dat la lopată:”Oamenii sunt ca animalele, își fac cărări. Acum, noi facem aici o alee, cu băncuțe, pe locul cărării. Proiect nu avem...pentru o simplă alee”. Unul dintre muncitori este și mai pragmatic, dovedind că are umor involuntar:”Pe aici o să vină mașina să ridice gunoiul”. În schimb, la vreo 20 de metri, singurii critici ai lucrării absurde erau câțiva boschetari care au fost nevoiți să-și mute locul umbros din spatele ghenei, acolo unde se adunau de ani pentru a-si selecta marfa de la tomberoane. Aceștia îi priveau chiorâș pe muncitorii care ajungeau cu ”magistrala” pe fostul lor loc de campare. Încet, încet, puținele zone verzi ale Galațiului sunt îngropate în betoane, de multe ori inutile, sub ochii unei Agenții de Mediu fără reacție.

   Lângă lucrarea de urgență extremă și inutilitate maximă se află un teren de baschet nefinalizat, a cărui acoperire cauciucată a și început să se deterioreze încă înainte ca fotbaliatorul Stan să-și arate fizicul la tăierea panglicii. Tot în zonă se află ruina fostului centru de transfuzii, loc devenit un focar de infecție din cauza gunoaielor depozitate acolo de oamenii străzii. Acestea nu reprezintă urgențe, în concepția edilului habarnist, care dă liber, în schimb, la construcția unei alei fără rost. Asta, poate pentru că orașul are o intersecție fără rost și începe să devină fără rost.

 

   Sorin Țiței